Referendumul republican constituțional, pe înțelesul tuturor. Al doilea tur nu va avea loc!

14 Oct. 2024, 09:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Oct. 2024, 09:11 // Actual //  bani.md

Pe 20 octombrie curent, în ziua alegerilor prezidențiale, în țara noastră va avea loc și un referendum constituțional care vizează aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Plebiscitul are loc la inițiativa Maiei Sandu, care a cerut Parlamentului pe 24 decembrie 2023, inițierea și organizarea acestuia. S-a întâmplat după ce în aceeași lună, același an, Consiliul European a aprobat inițierea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova. Potrivit informațiilor oficiale, prin modificarea Legii Supreme se dorește confirmarea identității europene a poporului R. Moldova și declararea integrării în UE drept obiectiv strategic al țării noastre.

Pe buletinul de vot vor fi tipărite textul proiectului de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova și întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Opțiunile de vot sunt: „DA” și „NU”.

La cele 2.221 de secții de votare, constituite de Comisia Electorală Centrală (CEC), se pot prezenta toți cetățenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepția celor privați de acest drept. Cetățenii pot vota cu buletinul de identitate, cu buletinul de identitate provizoriu și cu pașaportul, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.

Noutatea acestui an este votul prin corespondență, o metodă alternativă de vot pentru cetățenii din diasporă. Pentru prima dată, la acest scrutin, va fi implementat parțial în șase țări. Acestea sunt: SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda. Doritorii s-au înregistrat în prealabil pentru a putea vota prin această metodă. Buletinele de vot vor fi recepționate de organul electoral până joi, 17 octombrie, ora 18:00, adică cu trei zile înainte de alegeri.

În calitate de participanți la referendum, s-au înscris 15 partide din țara noastră. 13 cu opțiunea „DA”, printre care Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Politic Partidul Social Democrat European, Blocul „Împreună”, iar cu opțiunea „NU” – două partide. Este vorba de Partidul Comuniștilor și „Renaștere”.

Prezența la vot nu este obligatorie, însă fiecare vot „pentru” sau „împotrivă” contează. Este o datorie morală și civică a fiecărui cetățean. Al doilea tur nu va exista.

09 Oct. 2026, 13:29
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2026, 13:29 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Sistemul financiar al Republicii Moldova este dominat aproape în totalitate de bănci, în timp ce companiile de asigurări dețin o cotă infimă din activele cumulate ale celor două sectoare. Din fiecare 100 de lei aflați în bilanțurile băncilor și asigurătorilor, doar 3 lei revin companiilor de asigurări, arată o analiză a economistului Vladimir Dolghi.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, la sfârșitul anului 2025, activele băncilor au ajuns la 189,9 miliarde de lei, în timp ce asigurătorii administrau active de numai 5,9 miliarde de lei. Astfel, ponderea sectorului asigurărilor reprezenta doar 3% din total, nivel care a rămas practic neschimbat în ultimii șase ani.

Economistul constată că, în 2019, asigurătorii dețineau 3,3% din activele cumulate, iar din 2020 până în prezent ponderea acestora a oscilat între 3% și 3,1%. La mijlocul anului 2026, indicatorul se situa tot la 3%.

În același timp, sectorul bancar s-a extins într-un ritm superior creșterii economiei. Activele băncilor au urcat de la echivalentul a 44% din Produsul Intern Brut în 2019 la 53,7% în 2025. În cazul companiilor de asigurări, creșterea a fost mult mai modestă, de la 1,5% la doar 1,7% din PIB.

Diferența devine și mai evidentă în comparație cu Uniunea Europeană. Potrivit calculelor realizate de Vladimir Dolghi pe baza datelor Eurostat, asigurătorii reprezintă aproximativ 17% din activele financiare cumulate ale băncilor și companiilor de asigurări din UE. În România, ponderea este de 5%, iar în Bulgaria de 5,6%.

Republica Moldova, cu numai 3%, se situează la nivelul celor mai mici ponderi înregistrate în Uniunea Europeană, fiind comparabilă cu Lituania, unde indicatorul este de 2,8%, și Estonia, cu 3,5%.

Autorul precizează că există o diferență metodologică între indicatorii comparați. În cazul Republicii Moldova sunt utilizate activele totale, iar în cazul statelor europene, activele financiare. Totuși, eliminarea activelor nefinanciare ale băncilor moldovenești ar majora ponderea asigurătorilor doar de la 3% la 3,1%, fără să schimbe semnificativ concluzia.

Vladimir Dolghi subliniază că și sistemul financiar european se bazează în mare măsură pe bănci. Potrivit Comisiei Europene, aproximativ 10.000 de miliarde de euro din economiile populației UE sunt păstrate în depozite bancare.

Cu toate acestea, Bruxellesul încearcă să consolideze rolul companiilor de asigurări ca investitori pe termen lung. Strategia europeană privind Uniunea economiilor și a investițiilor, prezentată în martie 2025, precum și revizuirea Directivei Solvabilitate II urmăresc stimularea investițiilor pe termen lung realizate de asigurători.

În opinia economistului, apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană ar trebui să însemne și o schimbare a rolului companiilor de asigurări în economie. Acestea ar urma să devină nu doar instituții care acoperă riscurile populației și ale întreprinderilor, ci și investitori capabili să mobilizeze economiile și să contribuie la finanțarea economiei pe termen lung.