Rolul ”destabilizator” al Chinei şi Rusiei în Africa

14 Dec. 2022, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2022, 05:45 // Actual //  bani.md

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin i-a avertizat marţi pe liderii africani cu privire la rolul ”destabilizator” al Chinei şi Rusiei în Africa, la un summit la Washington, relatează AFP.

”Când vine vorba de China, se constată că îşi extind amprenta pe continent în fiecare zi (…) şi nu întotdeauna în mod transparent în ceea ce priveşte ceea ce fac şi care ar putea avea un efect destabilizator dacă nu este deja este cazul”, în timp ce Rusia ”trimite arme ieftine şi mercenari”, a declarat Lloyd Austin la un forum la care au participat mai mulţi preşedinţi africani.

”Combinaţia acestor activităţi ale acestor două ţări, cred că merită să avem grijă. Şi este clar că influenţa lor ar putea fi destabilizatoare”, a continuat şeful Pentagonului care s-a adresat în cadrul unui forum privind securitatea pe contintent în prima zi a unui summit de trei zile dintre SUA şi Africa la Washington.

Aproape 50 de lideri africani participă la acest summit, al doilea de acest gen după cel organizat în 2014 sub preşedinţia lui Barack Obama.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.