Ucrainenii au dezvăluit cum au scufundat crucișătorul „Moskva”, nava amiral a Flotei ruse la Marea Neagră

14 Dec. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2022, 05:30 // Actual //  bani.md

Crucișătorul „Moskva”, care a fost scufundat de armata ucraineană în noaptea de 14 aprilie, a intrat în zona de distrugere a complexului de rachete „Neptun”, deoarece rușii credeau că ucrainenii nu au radare speciale, iar cele obișnuite nu puteau detecta nava, deoarece recunosc ținte doar la o distanță de cel mult 18 kilometri.

Și e adevărat, Forțele Armate ucrainene chiar nu au radare speciale, notează zn.ua. Cu toate acestea, pe 13 aprilie, în jurul orei 16:00, „Moskva”, care se afla la o distanță de 120 km de coastă, a fost detectat de un radar obișnuit, au dezvăluit rachetiștii ucraineni publicației UP, sub condiția anonimatului.
Din cauza dimensiunii obiectului de pe radar, ucraienii au ajuns la concluzia că este un crucișător rusesc. La urma urmei, doar nava amiral a Flotei Mării Negre a Federației Ruse putea fi de o asemenea dimensiune în acest sector al Mării Negre.

Sursele publicației notează că în timpul acestei operațiuni și vremea a fost de partea Ucrainei: erau nori denși deasupra mării, astfel încât semnalul de la radar s-a reflectat mai întâi de la aceștia la suprafața apei și apoi de la suprafața apei înapoi la nori.
„La momentul invaziei, nu aveam radare peste orizont, iar Rusia știa asta. Dar din moment ce norii erau foarte jos și semnalul de pe acest coridor dintre apă și nori nu avea unde să meargă, radarul a ajuns pe neașteptate la crucițătorul Moskva”, a spus interlocutorul publicației ucrainene.

Sursele UP presupun că rușii, din cauza încrederii lor că soldații ucraineni nu îi detectează, probabil nici nu au activat apărarea antiaeriană.

Forțele armate ucrainene și-au dat seama că „Moskva” a fost lovită atunci când crucișătorul a luat viteză pentru a se ascunde în spatele „turnurilor Boik”. Alte patru nave au început imediat să se îndrepte spre el din direcții diferite, iar un remorcher a părăsit Crimeea în direcția navei care se scufunda.
În seara zilei de 14 aprilie, Ministerul Apărării al Federației Ruse a confirmat că „Moskva” s-a scufundat. Epava sa este încă pe fundul Mării Negre.

23 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 16:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom a depus astăzi la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Solicitarea vine pe fondul scumpirii puternice a gazelor pe piața europeană și al acumulării unor devieri tarifare negative. Tariful solicitat pentru consumatorii casnici este de 26,24 lei fără TVA, cu 29,3% mai mult față de 20,30 lei tariful actual.

Potrivit companiei, documentul depus reprezintă deocamdată o propunere tarifară, iar decizia privind aprobarea, modificarea sau respingerea acesteia aparține exclusiv ANRE, după examinarea calculelor și documentelor justificative.

Energocom explică necesitatea revizuirii prețurilor prin creșterea costurilor de achiziție a gazelor. De la precedenta solicitare de ajustare, depusă la 15 iulie 2026, prețurile de pe piața europeană a gazelor au crescut cu 42,15%.

Compania pune această evoluție pe seama intensificării tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerii livrărilor de gaz natural lichefiat, nivelului scăzut al stocurilor europene, concurenței cu piețele asiatice pentru volumele disponibile și incertitudinilor privind aprovizionarea în sezonul rece.

La stabilirea prețurilor reglementate aflate în prezent în vigoare, pentru perioada august–decembrie 2026 a fost luat în calcul un preț mediu de achiziție de aproximativ 56,25 euro/MWh. Între timp, cotațiile europene de referință TTF au depășit pragul de 75 euro/MWh.

Diferența înseamnă că Energocom ajunge să cumpere gazele la prețuri mai mari decât cele luate în calcul la stabilirea actualului tarif. În consecință, furnizorul acumulează devieri tarifare negative și susține că este obligat de legislație să solicite ANRE revizuirea prețurilor reglementate.