România poate să furnizeze Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi

04 Oct. 2022, 05:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Oct. 2022, 05:29 // Actual //  bani.md

România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, precizând că statul moldovean a cerut ţării noastre să primească gaz natural.

„Au nevoie (cei din Republica Moldova – n.r.), atunci când am discutat cu premierul Gavriliţa, de 150 de milioane de metri cubi. (…) Mai trebuie să vedem ce cantităţi putem să asigurăm în perioada imediat următoare, pentru că, aşa cum arată situaţia în depozite astăzi, avem înmagazinat peste 86%, aproximativ 87%, ceea ce înseamnă că, dacă reuşim să avem semnate contracte pentru perioada de iarnă, pentru a menţine echilibrul în sistem şi pentru a avea cantităţile necesare în zilele de temperaturi joase, putem să asigurăm cantitatea respectivă”, a afirmat Ciucă.

Întrebat dacă va avea o problemă Republica Moldova cu gazul la iarnă, premierul a spus: „Dacă acum când discutăm, dacă acum li se va opri furnizarea de gaz de către de către Gazprom, au într-adevăr o problemă, iar noi putem să asigurăm către Republica Moldova acea cantitate pe conducta Ungheni – Ungheni şi acoperă, dar nu necesarul de care are nevoie, 5 milioane de metri cubi putem să dăm pe zi, dar nu mai mult.

03 Oct. 2026, 20:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 20:48 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Economistul Veaceslav Ioniță cere Guvernului să facă publice datele cu privire la achizițiile de valori mobiliare de stat de către întreprinderile de stat, după creșterea volumului plasamentelor în VMS din ultimul an.

Ioniță susține, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA, că o parte importantă a valorilor mobiliare de stat a ajuns să fie cumpărată de investitori nebancari și spune că autoritățile ar trebui să precizeze cât din aceste plasamente revine companiilor controlate de stat.

„Întrebarea mea este: câte întreprinderi de stat au cumpărat valori mobiliare? (…) Vreau să văd câte întreprinderi de stat creditează statul”, a declarat economistul.

Potrivit lui, problema apare în situația în care o întreprindere de stat dispune de lichidități, dar în loc ca o parte a acestor bani să ajungă la buget sub formă de dividende, compania îi investește în titluri emise chiar de stat.

„Dacă are bani, acestea sunt venituri ale lui, din care plătești dividende la bugetul de stat. Și tu nu dai dividendele, dar îi dai statului cu împrumut”, a explicat Ioniță.

Economistul admite că întreprinderile pot avea temporar lichidități excedentare care trebuie administrate, însă consideră necesară o imagine clară asupra dimensiunii acestor plasamente.

„Dacă ne trezim că întreprinderile de stat creditează Guvernul cu 2-3 miliarde de lei, ce înseamnă asta?”, a întrebat Ioniță.

În discuție a fost menționat și Energocom. Ioniță a făcut referire la informații potrivit cărora compania ar fi deținut valori mobiliare, dar a precizat că Energocom a negat că ar fi utilizat finanțarea BERD pentru achiziția VMS. Economistul a insistat că este nevoie de date detaliate privind originea banilor și tipul plasamentelor efectuate.

Datele Băncii Naționale arată că piața valorilor mobiliare de stat a cunoscut o extindere în 2025. Doar în trimestrul IV, Ministerul Finanțelor a pus în circulație VMS în valoare de 14,6 miliarde de lei, iar volumul VMS emise pe piața primară a crescut cu 30% față de perioada comparabilă.