România preia Portul Giurgiulești: 56 de milioane de euro au fost alocate de Guvern

09 Apr. 2026, 15:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Apr. 2026, 15:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, alocarea a peste 281 de milioane de lei (circa 56 de milioane de euro) pentru preluarea participației deținute de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Portul Internațional Liber Giurgiulești, singurul port maritim al Republicii Moldova.

Decizia a fost adoptată printr-o hotărâre privind utilizarea fondului de rezervă bugetară pentru anul 2026, în vederea suplimentării bugetului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Astfel, instituția va primi peste 281,6 milioane de lei, bani care vor fi utilizați pentru majorarea capitalului social al Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Fondurile vor finanța achiziția integrală a companiei Danube Logistics SRL, operatorul portului Giurgiulești, prin preluarea acțiunilor deținute de BERD. Tranzacția a fost deja aprobată la nivel guvernamental și corporativ.

Autoritățile române au subliniat că această investiție face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare strategică, care vizează creșterea capacității portuare și consolidarea rolului Portul Constanța în regiunea Mării Negre.

Totodată, preluarea Portului Giurgiulești este văzută ca un pas important pentru intensificarea cooperării economice dintre România și Republica Moldova și pentru sprijinirea viitoarelor eforturi de reconstrucție a Ucrainei, oferind operatorilor din regiune instrumente logistice suplimentare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

28 Oct. 2026, 17:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 17:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan propune mutarea Penitenciarului nr. 13 din centrul Chișinăului și vânzarea terenului pe care se află instituția. El consideră că acesta reprezintă una dintre cele mai valoroase proprietăți ale statului. Șeful Executivului susține că un ar de teren în această zonă ar putea costa între 50.000 și 100.000 de euro, iar în locul închisorii ar putea apărea un hotel, clădiri de birouri sau alte investiții imobiliare care să aducă bani la buget.

„Noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului. Cel mai scump pământ din Chișinău, noi ținem deținuți. Cu tot respectul, pot să stea și la Băcioi undeva, sau în afară, sau unde vrem noi să construim”, a declarat premierul, miercuri, 28 octombrie, în cadrul ședinței Guvernului, în timpul examinării proiectului privind modificarea acordului de împrumut pentru construcția unui nou penitenciar.

Tofan consideră că menținerea unei închisori într-o zonă imobiliară atât de valoroasă reprezintă o utilizare ineficientă a proprietății statului. În opinia sa, terenul ar trebui valorificat economic, iar banii obținuți din vânzare ar putea fi direcționați către alte investiții publice.

„Pământul acesta din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru lucruri care să aducă bani statului. Să fie un hotel acolo, să fie clădiri de birouri, să fie orice-o fi. Dar să nu stea chiar criminalii din țara asta în cel mai luxos loc”, a afirmat Tofan.

Premierul a avansat și o estimare a prețului terenurilor din zonă, susținând că un ar ar putea valora între 50.000 și 100.000 de euro. Totuși, acesta nu a prezentat o evaluare imobiliară oficială care să confirme sumele.

Actualul Penitenciar nr. 13 ocupă un teren de aproximativ 2,2 hectare, echivalentul a 220 de ari. Raportată strict matematic la intervalul de preț indicat de premier, suprafața ar putea avea o valoare teoretică de 11–22 de milioane de euro. Calculul este însă unul orientativ, nu o evaluare de piață, iar prețul unei eventuale tranzacții ar depinde de regimul juridic și urbanistic al terenului, precum și de condițiile de valorificare.