Rusia vrea să interzică utilizarea și minarea de criptomonede

21 Ian. 2022, 09:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
21 Ian. 2022, 09:15 // Actual //  Lupu Eduard

Banca centrală a Rusiei a propus interzicerea utilizării și minării de criptomonede pe teritoriul Rusiei, invocând amenințări la adresa stabilității financiare, bunăstării cetățenilor și suveranității politicii sale monetare, relatează Reuters.

Mișcarea este cea mai recentă dintr-o represiune globală a criptomonedei. Guversele din Asia si până la cele ale Statelor Unite se tem că monedele digitale le-ar putea submina controlul asupra sistemelor financiare și monetare, mai scrie sursa citată.

De asemenea, Bitcoin ar putea să se prăbușească sub 40.000 de dolari, pentru că Rusia a propus interdicția privind utilizarea și mineritul criptomonedelor pe teritoriul rus. Banca centrală rusă susține că moneda digitală reprezintă un risc pentru „stabilitatea financiară și suveranitatea politicii monetare”.

Rusia s-a arătat împotriva criptomonedelor, argumentând că acestea ar putea fi folosite în spălarea de bani sau pentru finanțarea terorismului. Totuși, a oferit monedelor virtuale statut legal în 2020, dar a interzis utilizarea lor ca mijloc de plată.

Într-un raport publicat joi, banca centrală a spus că cererea speculativă a determinat în primul rând creșterea rapidă a criptomonedelor și că acestea ar funcționa precum o piramidă financiară, avertizând asupra potențialelor bule de pe piață care ar amenința stabilitatea financiară și cetățenii. „Cea mai bună soluție este introducerea unei interdicții privind mineritul de criptomonede în Rusia”, se arată în raport.

Potrivit instituției financiare din Rusia, ar trebui introdusă răspunderea pentru încălcarea interdicției legale privind utilizarea criptomonedelor ca mijloc de plată pentru bunuri, lucrări și servicii vândute și cumpărate de persoane juridice rezidente și persoane fizice. În plus, susține banca centrală a Rusiei, este necesar să se stabilească o interdicție privind organizarea emiterii, eliberării, organizării circulației criptomonedelor în Rusia și stabilirea răspunderii pentru încălcarea acestei reguli.

Ar trebui dezvoltate mecanisme de identificare a tranzacțiilor și a persoanelor care le efectuează după introducerea interdicției. Ar trebui dezvoltate mecanisme de blocare a operațiunilor care vizează cumpărarea sau vânzarea de criptomonede. Ar trebui identificat un organism autorizat, care să implementeze măsuri în acest sens”, notează Banca Centrală.

Bitcoin în scădere cu 7% și ether cu 8% în ultimele 24 de ore

Bitcoin s-a prăbușit cu peste 7% în ultimele 24 de ore și se tranzacționa la 38.5774 dolari, potrivit datelor CoinDesk. Ether, a doua cea mai mare criptomonedă în funcție de capitalizarea de piață, a scăzut cu 8% în ultimele 24 de ore, relatează CNBC.

Ether se tranzacționa la 2.860 dolari, după ce a scăzut până la 2.809,51 dolari în ultimele 24 de ore, potrivit CoinDesk, citat de Mediafax.

Scăderile înregistrate de criptomonede urmează pierderilor de pe Wall Street de joi. Nasdaq a scăzut cu aproape 5% în această săptămână, iar S&P 500 se află la a treia săptămână consecutivă de pierderi.

În condițiile în care randamentul titlurilor de trezorerie americane pe 10 ani a crescut vertiginos la începutul acestei săptămâni, creșterea ratelor a determinat investitorii să renunțe la pozițiile lor în active riscante.

Un argument comun de investiție pentru bitcoin este acela că servește drept acoperire împotriva creșterii inflației ca urmare a stimulentelor guvernamentale, dar analiștii spun că riscul este că o Rezerva Federală mai dură ar putea diminua bitcoin.

Bitcoin a scăzut brusc din noiembrie, prăbușindu-se cu peste 40% de la un maxim de peste 67.500 de dolari în 2021.

Unii experți avertizează că piața cripto ar putea să se îndrepte în curând spre un declin, afectată de controlul sporit al reglementărilor și fluctuațiile intense ale prețurilor.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 17:31 // Actual //  Lupu Eduard

Un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce implică construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV pentru interconectarea cu România, avansează cu sprijinul partenerilor externi. Comisia economie, buget și finanțe, împreună cu Comisia politică externă și integrare europeană, a examinat proiectul de ratificare a acordului de împrumut între Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut, în valoare de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din bugetul total de 77 de milioane de euro al proiectului, va acoperi construcția liniei de 400 kV care va conecta localitățile Bălți și Suceava. Acest împrumut va avea o perioadă de rambursare de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro, prin realocarea unui cont de împrumut anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. În plus, Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul nu doar va conecta rețelele electrice ale celor două țări, ci va include și reconstrucția stației electrice Bălți de 400 kV, precum și reabilitarea segmentelor de rețea electrică de transport din Republica Moldova. Aceste eforturi vor include înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această nouă interconexiune electrică reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și România, având un impact pozitiv atât asupra securității energetice cât și asupra dezvoltării regionale și economice a ambelor țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău