Salariul minim va fi unificat în toate instituțiile din țară

13 Iul. 2022, 18:13
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Iul. 2022, 18:13 // Actual //  MD Bani

Salariul minim va fi unificat în toate instituțiile din țară. În acest sens, Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 13 iulie curent, proiectul de lege elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale care prevede modificarea Legii salarizării nr. 847/2002 și a Codului muncii al RM.

Așadar, dacă în prezent regulile de stabilire a salariului în sectorul bugetar și cel real sunt diferite, modificările propuse vor asigura un cuantum minim garantat al salariului echivalent în orice instituție publică, companie privată, sau entitate aflată la autogestiune. Ajustările vor intra în vigoare de la 1 septembrie 2022.

De asemenea, proiectul își propune să promoveze creșterile salariale echitabile în întreprinderile de stat, întreprinderile cu capital majoritar de stat și întreprinderile monopoliste.

La fel, în lege va fi introdus un articol care reglementează remunerarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, și a colaboratorilor catedrelor clinice ale USMF „Nicolae Testemițanu”.

19 Sept. 2026, 15:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 15:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) dispune în prezent de 12 locomotive funcționale, iar problema deficitului de vagoane nu se mai resimte la nivelul de altădată, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Potrivit ministrului, cele 12 locomotive aflate în stare de funcționare sunt unități moderne produse în Kazahstan, cunoscute printre angajații CFM drept „kazahii”.

„Locomotive sunt 12 în stare de funcționare. La calea ferată le numesc„kazahii“, pentru că au fost produse în Kazahstan. Sunt foarte bune, moderne, cu condiții foarte bune”, a declarat Bolea.

Ministrul a precizat că locomotivele au fost procurate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, însă banii acordați pentru achiziția acestora reprezintă un credit care trebuie rambursat de întreprinderea feroviară.

Bolea s-a referit și la informațiile privind eventuala transmitere către Ucraina a 20 de locomotive vechi, care urmau să fie valorificate drept fier vechi. Potrivit acestuia, deocamdată locomotivele respective nu au fost transmise.

În același timp, ministrul afirmă că CFM valorifică în prezent cantități reduse de fier vechi, iar autoritățile intenționează să modifice legislația pentru a schimba mecanismul prin care acesta este comercializat.

Bolea s-a declarat sceptic față de actualul sistem de licitații și susține trecerea la vânzarea prin bursă, pe care o consideră o metodă mai transparentă și care ar permite participarea unor cumpărători mari de fier vechi.

„Eu nu cred în licitații. Cred în bursă, unde există o metodă mai transparentă de cumpărare și vânzare”, a afirmat ministrul.