Șase state UE opun rezistență inițiativei Spaniei de a interzice pliculețele cu nicotină: Se încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor

27 Mai 2025, 10:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Mai 2025, 10:17 // Actual //  bani.md

Șase guverne din Uniunea Europeană și-au exprimat public îngrijorarea față de proiectul de lege al Ministerului Sănătății din Spania, care prevede reglementarea produselor de tutun, contrar practicilor UE, inclusiv interzicerea pliculețelor cu nicotină. Italia, Suedia, Grecia, Ungaria, România și Republica Cehă susțin că proiectul încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, scrie deschide.md.

Potrivit presei europene, Ministerul Sănătății al Spaniei propune limita maximă de nicotină de 0.99 mg pentru un pliculeț cu nicotină. Guvernele UE consideră că această prevedere reprezintă de facto interzicerea indirectă a pliculețelor cu nicotină, din motiv că limita este extrem de joasă, iar asemenea prohibiții violează principiile liberei circulații a mărfurilor prevăzut în articolul 34 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Oficialii UE menționează că acest produs este deja reglementat și circulă liber între statele membre ale Uniunii Europene.

Pliculețele cu nicotină sunt reglementate în mai multe state UE, inclusiv în România, care a stabilit limita maximă de 20 mg/pliculeț.

„Acest prag de 0.99 mg pentru un pliculeț cu nicotină, stabilit de Spania, creează bariere semnificative pentru comerț, încălcând principiul recunoașterii reciproce a mărfurilor comercializate legal într-un alt stat membru”, se spune în declarația guvernelor europene.

În adresarea celor șase  state europene se mai menționează că pliculețele cu nicotină sunt reglementate în România, Suedia, Republica Cehă, Danemarca, Ungaria, Germania, Finlanda, Austria și Slovacia, iar Spania nu oferă nicio justificare care ar argumenta restricțiile de circulație ale acestui produs.

„Considerăm că Spania impune astfel o restricție nejustificată, care nu este susținută de dovezi clare privind un risc semnificativ pentru sănătatea publică. În plus, așa cum reiese din evaluarea impactului care însoțește proiectul, Spania nu a evaluat opțiuni mai puțin restrictive, cum ar fi interzicerea vânzării acestor produse către minori, o măsură deja implementată de România în 2024, care ar fi fost proporțională cu obiectivul urmărit”, se menționează în declarația statelor UE.

Ministerul Sănătății din Republica Moldova a înregistrat un proiect de lege asemănător, care prevede interzicerea pliculețelor cu nicotină. Inițiativa a fost catalogată de experți ca fiind una care contravine practicilor europene. Expertul economic Roman Chircă a menționat că autoritățile moldovenești trebuie să se focuseze pe măsuri de educare a societății cu scopul prevenirii inițierii consumului de nicotină, nu pe restricții.

Proiectul de lege al Ministerului Sănătății a fost votat în prima lectură și urmează să fie adoptat în lectura a doua săptămâna aceasta.

23 Sept. 2026, 15:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 15:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Echipamentul defect al Stației Electrice Chișinău, componentă esențială pentru finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău, trimis în Spania pentru reparații, este gata și urmează să fie expediat în Republica Moldova în această săptămână. După sosire, contractorul va avea nevoie de aproximativ 4–5 săptămâni pentru integrarea echipamentului și testele finale, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Moldova 1.

„Faimosul echipament care a fost transmis în Spania la reparat, am primit informația la sfârșitul săptămânii trecute că este finalizat și săptămâna asta urmează să fie împachetat și trimis pe cale terestră în Republica Moldova. Din momentul în care ajunge, contractorul mai are nevoie de aproximativ vreo 4–5 săptămâni pentru integrare. Instalarea nu durează mult, dar toate testele de integrare a stației o să ocupe”, a explicat ministrul.

Junghietu a precizat că linia electrică Vulcănești–Chișinău a fost deja testată cu tensiune, fără sarcină, iar Stația Electrică Vulcănești a trecut testele și a fost recepționată: „Acum așteptăm ca contractorii de pe stația electrică Chișinău să o finalizeze și să fie dată în exploatare”.

Potrivit lui Junghietu, proiectul are o miză strategică pentru sistemul energetic al Republicii Moldova, urmând să elimine una dintre principalele dependențe structurale ale acestuia.

„Ea vine să ne elimine ultima dependență structurală din sistemul electroenergetic. Prima […] a fost punerea în funcțiune a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău. Și a doua, pe care trebuie să o finalizăm, este această linie, acest proiect al liniei electrice RNE Vulcănești–Chișinău”, a declarat ministrul Energiei.

Linia are o lungime de aproximativ 157 de kilometri, traversează 35 de localități din opt raioane și are o capacitate de transport de până la 630 MVA. Proiectul face parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Banca Mondială, cu o valoare totală de 61 de milioane de euro, dintre care aproximativ 27 de milioane de euro sunt destinate construcției liniei Vulcănești–Chișinău.

Linia urma să fie pusă în funcțiune la 27 august 2026, însă termenul nu a fost respectat din cauza problemelor apărute la echipamentul Stației Electrice Chișinău, care a fost trimis în Spania pentru reparații.