Schema gazului în cifre. Cum dispar 1,6 miliarde de lei din buzunarul moldovenilor

16 Ian. 2026, 13:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Ian. 2026, 13:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Fostul consilier municipal Ruslan Verbițchi lansează noi acuzații cu privire modul de formare a tarifelor la gazele naturale. El susține că diferențele dintre costul real de achiziție și prețul din facturi ar genera prejudicii de ordinul miliardelor de lei, suportate de consumatori.

Într-un video postat pe Facebook, Verbițchi afirmă că reacțiile critice la un video anterior pe această temă au venit din partea Moldovagaz și Energocom, prin intermediul lui Alexandru Slusari, care l-ar fi acuzat că ar prezenta eronat cifrele din facturi. Fostul consilier respinge acuzațiile și spune că datele invocate provin din facturi reale și de pe site-ul oficial al Energocom.

Potrivit lui Verbițchi, o factură din octombrie 2025 indica pentru serviciul de transport o pondere de 28,39%, identică cu cea publicată anterior de Energocom. În schimb, în facturile recente, structura procentuală ar fi fost modificată „pe ascuns”, prin redistribuirea sumelor între diferite componente ale tarifului.

În analiza sa, Verbițchi pornește de la prețul de 410 euro pentru 1.000 m³ de gaz, anunțat de Energocom pentru achizițiile destinate anului 2026. La un curs de 19,6 lei/euro, acesta ar însemna un cost de aproximativ 8,03 lei pentru un metru cub. Totodată, cantitatea totală contractată ar fi de 782 milioane m³, pentru care s-ar fi achitat circa 320 milioane euro.

În prezent, consumatorii plătesc un tarif final de 16,74 lei/m³. Conform structurii din facturi, 60,52% din acest preț ar reprezenta costul gazului procurat, ceea ce ar însemna 10,13 lei/m³. Diferența față de costul de achiziție – aproximativ 2,1 lei/m³ – ar genera, potrivit lui Verbițchi, un surplus anual de circa 1,65 miliarde de lei.

Un alt element criticat este „componenta de corectare”, care ar ajunge la 4,84% din tarif, echivalentul a 0,81 lei/m³. La volumul anual de gaze, aceasta ar însemna aproximativ 633 milioane de lei, sumă pe care Verbițchi o asociază cu acoperirea pierderilor istorice ale Moldovagaz, deși contractele sunt încheiate cu Energocom.

Fostul consilier mai atrage atenția asupra costurilor de transport, de 1,64% din tarif, atribuite operatorului Vestmoldtransgaz, care ar însemna circa 211 milioane de lei pe an, și asupra serviciului de distribuție, evaluat la 28,39% din preț, ceea ce ar genera aproximativ 3,7 miliarde de lei anual achitate către Moldovagaz.

În concluzie, Ruslan Verbițchi susține că, în condițiile actuale, gazul achiziționat cu aproximativ 8 lei/m³ ajunge să fie vândut consumatorilor aproape dublu, iar diferențele ar reprezenta „scheme” care transferă pierderi și costuri suplimentare în facturile cetățenilor. El cere explicații publice privind structura reală a tarifului și responsabilitatea instituțiilor implicate, inclusiv ANRE.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.