Scrisoare deschisă către deputați: AGEPI a prezentat o lege intoxicată cu falsuri, manipulări și corupție

04 Iul. 2022, 12:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Iul. 2022, 12:30 // Actual //  bani.md

Asociația Obștească Asociația Națională «Copyright» s-a adresat cu o scrisoare deschisă către deputați pentru amânarea votării proiectului de lege 521/AGEPI/2021, pentru un termen rezonabil. Potrivit asociației, proiectul de lege promovat de AGEPI este unul intoxicat cu falsuri, manipulări și corupție.

Stimați Deputați,

În fapt, la data de 22 iunie 2022 a fost aprobat în ședința Guvernului proiectul Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe (număr unic 521/AGEPI/2021). Autor nemijlocit al proiectului este Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI). Ulterior, la data de 01 iulie 2022 proiectul a fost aprobat în prima lectură de Parlamentul Republicii Moldova.

AGEPI este o autoritate aflată în subordinea Guvernului, care și-a autostabilit principalul gen de activitate ca domeniul proprietății industriale, iar domeniul drepturilor de autor și conexe l-a transfromat într-un domeniu secundar. Statul Republica Moldova a împuternicit AGEPI cu obligația să protejeze drepturile și interesele autorilor, titularilor de drepturi de autor și conexe, dar punerea în sarcina AGEPI a unor asemenea obligații a devenit improprie acestei instituții publice.

Cu părere de rău, pe parcursul ultimilor 5 ani, AGEPI a acționat doar prin atacuri în adresa autorilor, titularilor de drepturi de autor și conexe, manifestate prin decizii ilegale emise de AGEPI, care ulterior au fost constatate ca ilegale pînă la Curtea Supremă de Justiție. Urmare a acestor atacuri a avut loc pornirea urmării penale de către Centrul Național Anticorupție/Procuratura Anticorupție pe faptele ilegale ale factorilor de decizie din cadrul AGEPI.

Competența AGEPI în domeniul drepturilor de autor și conexe, a fost constatată de către Instanțele de judecată și calificată drept “…sfidare a ordinii de drept…”.

Toate aceste ilegalități și bănuieli rezonabile în comiterea infracțiunilor de corupție, conflicte de interese și batjocură, hărțuirea, umilirea de către AGEPI a autorilor, titularilor de drepturi, comise cu scopul prejudicierii oamenilor de artă, a determinat încă în luna decembrie 2021 peste 140 titulari de drepturi să inițieze o acțiune publică www.nuagepi.info și să înainteze o scrisoare deschisă către Guvernul Republicii Moldova, cu privire la transferul domeniului drepturilor de autor și conexe din subordinea AGEPI în subordinea Ministerului Culturii.

În aceste circumstanțe, de către AGEPI a fost elaborat proiectul Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe, proiect elaborat de către niște persoane compromise, incompetente și neprofesioniste, proiect elaborat cu încălcarea Constituției, Tratatelor Internaționale la care Republica Moldova este parte și contrar prevederilor Directivelor Uniunii Europene, fiind ignorate toate propunerile înaintate de către reprezentanții titularilor de drepturi.

Potrivit, raportului de Expertiză Anticorupţie emis de Centrul Național Anticorupție la proiectul de lege privind dreptul de autor și drepturile conexe, s-a constatat, că proiectul “…denotă multiple riscuri de corupție…”. Totodată, CNA a evidențiat “insuficiența justificării reformatării inițiate, riscurile aferente corupției regulatorii și deficiențele redacției propuse a proiectului, a accentuat riscul prejudicierii intereselor titularilor de drepturi de autor și drepturi conexe, fapt care nu corespunde interesului public”. CNA a constatat necesitatea revizuirii proiectului legii sub aspect conceptual https://www.cna.md/report_view.php?l=ro&id=8074.

Pe marginea proiectului noii Legi privind dreptul de autor și drepturile conexe, s-a expus și Centrul de Analiza și Prevenire a Corupției (CAPC), implementat cu suportul Freedom House. În opinia CAPC, mai multe reglementări ale proiectului urmează a fi revăzute pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate, precum și excluderea normelor care generează diferite interpretări și soluții în cazul aplicării normelor de drept https://www.zdg.md/…/expertiza-capc-ce-presupune-noua….

În proiectul de Lege propus de către AGEPI, Republica Moldova poate să nu mai respecte Tratatele Internaționale la care Republica Moldova este parte și Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, deoarece proiectul exclude și limitează drepturile fundamentale ale autorilor și anume: exclude integral dreptul la orice protecție în Republica Moldova a operelor, autorii cărora nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova, exclude dreptul autorului să efectueze valorificarea propriei opere, limitează drepturile patrimoniale exclusive ale autorului, exclude dreptul autorului de a solicita instanței de judecată recunoaşterea drepturilor de autor și dreptul la constatarea încălcării drepturilor patrimoniale exclusive ale autorului și multe altele.

Însă Directorul AGEPI Rusu Eugeniu numește aceste limitări parțial enumerate supra ca “…fiind un grad ridicat de protecție pentru autori și titulari de drepturi”.

Alte așteptări nici nu puteau fi de la un asemenea funcționar public, care a ajuns în funcția de Director AGEPI, doar datorită metodei false, deoarece fiind prezentat în cadrul ședinței Guvernului la etapa de numire în funcția de Director General ca doctor în drept, în realitate Rusu Eugeniu nedeținînd un asemenea grad științific https://youtu.be/qZ2Lq-H3U1Y.

Falsurile acestei persoane s-au ținut lanț, acestea oglindindu-se și în proiectul de lege, cu scopul de a prejudecia autorii și titularii de drepturi.

Spre exemplu, Directorul AGEPI în proiectul legii promovat, contrar Deciziei Curții Constituționale din 24.07.2018, a implimentat o așa numită listă a echipamentelor și suporturilor materiale, unde nu se regăsesc 2/3 de echipamente cu funcția de reproducere, pentru care la moment se achită remunerație titularilor de drepturi.

Un alt exemplu cras de prejudiciere a autorilor este micșorarea tarifelor pentru remunerație compensatorie de 10 ori, la care s-a ajuns ca urmare a unor ședințe realizate între Directorul AGEPI cu dl Vadim Gumene, Secretar de Stat la Ministerul Economiei, și care deține concomitent și statutul de membru al Consiliui de Administrare din cadrul companiei „Moldtelecom” S.A. Conflictul de interese al dlui Gumene constă în faptul că „Moldtelecom” S.A. este unul din agenții economici în obligația căruia cade sarcina achitării remunerației pentru retransmiterea prin cablu, fiind distribuitor de astfel de servicii, și remunerația compensatorie pentru vînzarea echipamentelor/suporturilor materiale care au funcția de reproducere.

Menționăm că nici într-un stat European nu există un asemenea tarif umilitor, la care s-a ajuns în rezultatul discuțiilor dintre Directorul AGEPI cu dl Vadim Gumene, unde s-a convenit a aplica un tarif de 0.3 % în loc de 3%, atît pentru echipamente, cît și pentru suporturile materiale. Astfel, această micșorare de 10 ori a tarifului a fost motivată de către Directorul AGEPI în cadrul ședinței Guvernului, prin existența unor calcule fantasmagorice, care în realitate nici nu există, prin aceasta inducînd în eroare membrii Guvernului. În ciuda tuturor celor enumerate mai sus, cinismul și nerușinarea afirmațiilor Directorului AGEPI constă în faptul că odată cu micșorarea tarifelor pentru remunerație de 10 ori și excluzînd a 2/3 de echipamente cu funcția de reproducere, a declarat că remunerația titularilor se va majora.

Despre toate aceste riscuri legate de exercitarea atribuţiilor în situaţie de conflict de interese, de caracter corupțional al proiectului de Lege, de inducere în eroare a membrilor Guvernului și a Prim-Ministrul Republicii Moldova, Asociația Națională «Copyright» și Asociația Națională a Producătorilor de Fonograme și Interpreți a sesizat Autoritatea Națională de Integritate și Centrul Național Anticorupție.

Stimați Deputați, de către AGEPI, spre atenția Dvs, a fost prezentat un proiect de lege intoxicat cu falsuri, manipulări și corupție.

Ținînd cont de promisiunea doamnei Preşedinte a Comisiei parlamentare de profil, unde s-a ajuns la numitor comun cu privire la definitivarea și îmbunătățirea acestui proiect, prin excluderea normelor corupționale de comun acord cu titularii de drepturi pînă la votul în lectura a doua, cît și în scopul prezentării avizelor la acest proiect din partea organizațiilor Europene și Internaționale din domeniu, solicităm, în mod respectuos, amînarea votării acest proiect de lege pentru un termen rezonabil.

Cu respect și în speranța soluționării prezentului demers,

Asociația Națională «Copyright»

 

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.