Chișinăuienii fac cozi la abonamentele de 6 luni. Sunt cele mai solicitate

04 Iul. 2022, 12:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
04 Iul. 2022, 12:34 // Actual //  MD Bani

Cele mai solicitate abonamente în transportul public urban din municipiul Chișinău sunt cele pentru 6 luni. Deoarece există cerere mare, s-a făcut comandă suplimentară pentru aceste abonamente, a anunțat primarul general al capitalei, Ion Ceban, la ședința operativă a serviciilor municipale, transmite IPN.

Potrivit edilului, în total s-au vândut peste 32 de mii de abonamente de când tariful este de 6 lei, în comparație cu 3-4 mii de abonamente lunar atunci când tariful la transportul public urban era de 2-3 lei.

Se lucrează pentru ca aceste abonamente să fie comercializate și în oficiile poștale.

Ion Ceban a mai comunicat că numărul călătoriilor cu transportul public s-a majorat cu 7%, comparativ cu anul trecut, iar aceasta se datorează inclusiv și faptului că pe străzile capitalei circulă troleibuze și autobuze noi, iar la începutul anului viitor vor fi procurate alte noi unități de transport. În același timp, se lucrează pentru crearea benzilor dedicate transportului public.

Primarul a spus că vor fi verificări în autobuze și troleibuze în contextul în care mai mulți călători s-au plâns că în aceste unități de transport nu ar funcționa aparatele cu aer condiționat. Cele 240 de troleibuze și autobuze procurate recent de municipalitate sunt dotate cu climatizoare, iar șoferii sunt informați despre acest lucru. A existat o tentativă de a instala aparate cu aer condiționat în unitățile vechi de transport, dar există probleme tehnice care nu au permis acest lucru.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.