Scuarul victimelor de la Cernobîl – locul unde sunt comemorate persoanele care au participat la lichidarea avariei

16 Oct. 2025, 11:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Oct. 2025, 11:04 // Actual //  bani.md

În sectorul Botanica din Chișinău, găsim un scuar amenajat în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl. Acesta se află lângă parcul Valea Trandafirilor, iar în perioada comunistă, zona era cunoscută ca „Parcul orășenesc de cultură și odihnă Lenin”.

Dintr-o zonă abandonată și periculoasă, scuarul, în prezent, a ajuns un loc plăcut pentru odihnă și un simbol al memoriei colective a orașului. Menționăm aici că, peste 3.500 de moldoveni au intervenit în zona afectată de la Cernobîl, dintre care militari din serviciul activ, ofiţeri mobilizați de comisariatele militare, rezerviști și personal civil. Doar aproximativ 1.800 dintre ei au rămas în viață.

Lucrările de amenajare a scuarului au început în anul 2021. În cadrul acestui proiect a fost amplasat Monumentul victimelor catastrofei de la Cernobîl, instalate pietre comemorative pe care sunt inscripționate numele moldovenilor care au participat la lichidarea catastrofei nucleare din 1986. Zona a fost modernizată prin pavarea aleilor, instalarea unui sistem de iluminat performant, amplasarea mobilierului urban și montarea camerelor de supraveghere, pentru a oferi vizitatorilor un spațiu sigur și relaxant.

Suplimentar, au fost efectuate lucrări la sistemul de irigare, pentru ca gazonul și florile să fie udate automatizat, au fost plantați arbori și arbuști.

Scuarul Complexului sculptural din Parcul „Valea Trandafirilor” a fost inaugurat în iunie 2021, iar mijloacele financiare au fost alocate de Primăria Chișinău.

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md