Scumpiri și peste Prut la carburanți! Motorina premium a trecut de 40 de lei, iar benzina la peste 36 de lei

20 Mart. 2026, 10:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2026, 10:40 // Actual //  Ursu Victor

Scumpirile la carburanți se țin lanț și în România. Astfel, a-au înregistrat noi scumpiri la pompă şi vineri, iar şoferii care şi-au alimentat în această dimineaţă maşinile au plătit cu 15 bani pe litru şi chiar 20 de bani mai mult, în comparaţie cu joi. Litrul de benzină standard a trecut de pragul de 9 lei (echivalentul a 36 de lei moldovenești) şi, în timp ce motorina premium a ajuns să coste câteva zile peste 10 lei (echivalentul a peste 40 de lei moldovenești), cea standard se apropie şi ea de acest prag. În acest context, Guvernul de la București se pregătește să adopte măsuri pentru a limita creșterile. Însă, pe de altă parte, Executivul a majorat suma compensată din acciză pentru transportatori, începând cu luna aprilie. Pentru consumatorii casnici, măsurile sunt încă în discuție.

Din cauza războiului din Iran, izbucnit în urmă cu aproape trei săptămâni, preţurile la carburanţi au crescut în majoritatea statelor. Scumpirile se produc de la o zi la alta, iar de joi şi până vineri dimineaţa, în unele staţii de alimentare au fost adăugaţi 15 bani la litru, iar în alte benzinării chiar şi 20 de bani.

Preţurile carburanţilor afişate într-o benzinărie din Bucureşti sunt destul de mari. Un litru de motorină premium costă 10,28 lei, iar cea standard se vinde cu 9,73 lei. La aceeaşi staţie de alimentare, un litru de benzină premium costă 9,78 lei, iar şoferii care o preferă pe cea standard vor plăti 9.07 lei. La Cluj-Napoca şi Iaşi, benzina standard se vinde cu 9 lei.

Cât costă un litru de motorină standard în România, vineri dimineaţa
Bucureşti – 9,73 lei;
Cluj-Napoca – 9,67 lei;
Timişoara  9.73 lei/l;
Braşov – 9,69 lei;
Iaşi – 9,67 lei;
Craiova 9.73 lei/l.

Scumpirile la carburanţi se simt în momentul în care se face plinul, întrucât un plin de motorină ne costă cu mai bine de 70 de lei, comparativ cu acum trei săptămâni. În cazul şoferilor care au maşini pe benzină, aici există o creştere de 50 lei la plin.

Carburanţii din România sunt mai scumpi decât cei din Spania, Bulgaria şi Ungaria. Rămâne de văzut ce măsuri va lua Guvernul. Ştim că sunt nişte scenarii pe masă, inclusiv scenariul în are litrul de carburant ar putea să ajungă la 12 lei, iar atunci ar putea să fie o intervenţie din partea statului. Fie vorbim de o plafonare la pompă, interzicerea exporturilor, dar şi alte măsuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Iun. 2026, 09:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Iun. 2026, 09:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a importat peste 219 mii de tone de produse petroliere în primul trimestru al anului 2026, în timp ce prețurile la carburanți au înregistrat creșteri semnificative pe fondul tensiunilor din Golful Persic și al perturbărilor de pe piețele internaționale, arată raportul ANRE privind monitorizarea pieței produselor petroliere.

Potrivit documentului, motorina a rămas principalul produs petrolier importat, cu 155,7 mii tone sau 71% din totalul importurilor, urmată de benzină – 49 mii tone și gazul lichefiat – 14,3 mii tone.

Unul dintre cele mai interesante aspecte semnalate de ANRE este schimbarea structurii importurilor de benzină. Pentru prima dată în perioadele monitorizate de autoritate, România nu a mai asigurat aproape integral necesarul de benzină al Republicii Moldova, cota acesteia coborând la 74%. În schimb, Bulgaria a furnizat 22,9% din importuri, iar Serbia 2,9%. ANRE explică această schimbare prin indisponibilitatea rafinăriei Petrotel și restricțiile generate de sancțiunile internaționale.

Și în cazul motorinei s-a observat o diversificare accentuată a surselor de aprovizionare. România a rămas principalul furnizor, cu 64,5% din importuri, însă volume importante au venit și din Turcia (16,7%), Bulgaria (8,3%), Arabia Saudită (5,5%) și Israel (1,7%). Potrivit ANRE, această evoluție este legată inclusiv de efectele conflictului din Golful Persic și de necesitatea identificării unor surse alternative de aprovizionare.

Raportul relevă și o explozie a costurilor de import. Prețul mediu de import al motorinei a crescut de la 721,8 dolari pe tonă în ianuarie la 1.164,2 dolari pe tonă în martie, ceea ce reprezintă o majorare de 61,3% în doar două luni. În cazul benzinei, prețul de import a urcat cu 23,5%, până la 900,8 dolari pe tonă.

Creșterile s-au reflectat rapid și la pompă. Potrivit ANRE, prețul mediu al motorinei standard a urcat de la 18,96 lei/litru în ianuarie la 25,68 lei/litru în martie, ceea ce înseamnă o scumpire de 35,4%. Benzina A95 standard s-a scumpit cu 17,1%, de la 22,44 lei/litru la 26,28 lei/litru.

În pofida creșterii prețurilor, consumul intern a rămas ridicat. Motorina standard continuă să fie cel mai solicitat carburant din Republica Moldova, deținând aproape 72% din vânzările angro și aproape 57% din vânzările cu amănuntul. Volumul total al vânzărilor cu amănuntul a crescut cu peste 32,8 milioane de litri față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!