Spînu „bate șaua” să se priceapă ANTA: Nu vom admite nici un fel de jocuri, interese și înțelegeri pe la spate

18 Dec. 2021, 13:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Dec. 2021, 13:27 // Actual //  bani.md

Comisia CEMT a reexaminat lista operatorilor de transport rutier, cărora li s-au repartizat autorizații CEMT restricţionate, susține ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, care s-a arătat nemulțumit de felul în care Comisia din cadrul ANTA a repartizat autorizaţiile multilaterale CEMT valabile pentru perioada anului 2022.

Potrivit lui, pentru a putea obține autorizații, operatorul de transport rutier trebuie să îndeplinească următoarele condiții. Este vorba ca pe parcursul ultimilor 3 ani nu a fost suspendat sau radiat din Registrul operatorilor de transport rutier. Dar și că a efectuat cel puţin 3 curse într-un an calendaristic, pe parcursul ultimilor 3 ani, în una dintre ţările restricţionate pentru care se solicită permisiunea.

În procesul de reexaminare, Comisia CEMT a constatat cu certitudine că unii operatori de transport rutier nu îndeplinesc condițiile prevăzute mai sus. Urmează reevaluarea repartizării autorizaților CEMT restricționate, inclusiv suspendarea procesului de eliberare a acestora.

Nu vom admite nici un fel de jocuri, interese și înțelegeri pe la spate. În acest sens, săptămâna viitoare colegii vor examina în detaliu listele pentru a ne asigura că totul este făcut corect”, a precizat Spînu.

Ministrul Spînu susține că, suplimentar, a solicitat să se facă o anchetă internă la ANTA pentru a se determina care au fost cauzele acestui derapaj. Repet mesajul, opriți-vă. Schimbarea oricum va fi făcută.

Potrivit datelor statistice, cota autorizaţiilor multilaterale CEMT alocată Republicii Moldova de către FIT pentru anul 2022 constituie 1120 autorizaţii CEMT pentru unităţile de transport ”EURO V sigur”, dintre care 110 autorizaţii pe termen scurt şi 456 autorizaţii CEMT anuale pentru unităţile de transport ”EURO VI sigur”, dintre care 36 autorizaţii pe termen scurt.

Autorizaţiile multilaterale CEMT se atribuie Republicii Moldova anual, conform deciziei secretariatului Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transport în vederea facilitării transporturilor auto internaţionale de mărfuri şi utilizării mai eficiente a autovehiculelor.

Autorizaţiile multilaterale CEMT sunt eliberate operatorilor de transport rutieri care efectuează curse internaţionale de mărfuri pe teritoriul ţărilor membre ale CEMT, cu unităţi de transport cu masa totală maxima de peste 12 tone şi care corespund normelor tehnice şi de siguranţă pentru categoriile de clasificare corespunzătoare categoriei de CEMT respective.

13 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Nov. 2026, 11:48 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Reforma salarială pregătită de Guvern, pentru care sunt prevăzute 3,2 miliarde de lei, nu va elimina inechitățile dintre angajații sectorului bugetar. Deși Ministerul Finanțelor propune introducerea unei valori de referință de bază de 4.200 de lei, sistemul va păstra încă cinci valori derogatorii, ceea ce înseamnă că diferențele de salarizare vor continua să existe. Uniformizarea grilei prin aplicarea unei singure valori de referință rămâne doar un obiectiv pentru anii următori.

Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Maia Savva, a recunoscut că actualul sistem de salarizare a fost distorsionat de introducerea repetată a unor valori de referință diferite pentru diverse categorii de angajați. În prezent, există zece asemenea valori, stabilite prin legile bugetare anuale, iar reforma propusă va reduce numărul acestora, fără a elimina complet derogările.

„Noi, la moment, acum avem 10 valori de referință conform legii bugetare anuale, de ceea ce și-a distorsionat grila de salarizare pe care o avem”, a declarat Maia Savva.

Potrivit oficialului, noul mecanism va prevedea o valoare de referință de bază de 4.200 de lei, însă vor fi menținute și cinci valori derogatorii, aplicabile anumitor categorii de personal. Ministerul Finanțelor intenționează să reducă treptat aceste excepții, fără a anunța deocamdată un termen concret pentru eliminarea lor definitivă.

Mai mult, Savva a făcut trimitere la concluziile unui raport elaborat de experți, potrivit căruia un sistem salarial cu adevărat echitabil ar trebui să funcționeze în baza unei singure valori de referință pentru întreaga grilă bugetară.

„Conform raportului care a fost realizat de către experți, să avem obiectivitate și echitate asupra grilei de salarizare, ar fi și ar trebui să tindem să avem doar o singură valoare de referință aplicată pentru grila de salarizare”, a afirmat reprezentanta Ministerului Finanțelor.

Astfel, deși autoritățile își propun să corecteze dezechilibrele acumulate în sistemul de salarizare, reforma nu va aduce imediat o uniformizare a mecanismului de calcul. Angajații din diferite domenii bugetare vor continua să fie remunerați în baza unor valori de referință distincte, în funcție de derogările păstrate în legislație.

Reforma are un impact bugetar estimat la 3,2 miliarde de lei. Din această sumă, aproximativ un miliard de lei este destinat majorărilor salariale din educație, unde creșterea medie anunțată este de 14,4%. Alte 845 de milioane de lei vor fi direcționate către personalul tehnic și muncitoresc din sectorul bugetar.

În total, cele două categorii vor absorbi aproximativ 1,85 miliarde de lei, echivalentul a aproape 58% din costul estimat al reformei.