Statul îi lasă cu buza umflată pe șomeri! Le anulează dreptul la poliță medicală dacă nu primesc îndemnizație

04 Iul. 2023, 12:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Iul. 2023, 12:16 // Actual //  bani.md

Statul nu va mai acorda poliță de asigurare medicală șomerilor care nu beneficiază de ajutor de șomaj, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Autoritățile constată o creștere a numărului șomerilor nemotivați de a se angaja în câmpul muncii sau trecerea lor în șomaj de lungă durată, fapt favorizat de oferirea poliței medicale de către Guvern tuturor persoanelor cu statut de șomer.

Prin această inițiativă se propune revizuirea condițiilor acordării poliței de asigurare medicală de către stat șomerilor înregistrați la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin excluderea celor care nu beneficiază de ajutor de șomaj. Astfel, polița de asigurare medicală va fi acordată doar șomerilor care au contribuit la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat și doar pe perioada de plată a ajutorului de șomaj.

Șomerii care nu primesc ajutor de șomaj vor fi obligați să procure individual polița de asigurare medicală prin achitarea primei de asigurare în sumă fixă, valoarea căreia pentru anul curent constituie 12 636 lei.

Potrivit ministerului, pe parcursul anului 2022, au fost înregistrați 35 de mii de șomeri. Puțin peste 10% au constituit beneficiarii de ajutor de șomaj.

Proiectul de hotărâre a fost publicat pentru consultări publice, urmând să fie aprobat de Guvern.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.