Statul taxează tot! Noutățile politicii fiscale pentru anul 2024

24 Iul. 2023, 10:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Iul. 2023, 10:42 // Actual //  bani.md

Parlamentul a aprobat în lectura a doua modificarea mai multor acte legislative care fac parte din politica bugetar-fiscală pe anul 2024. Obiectivele politicii bugetar-fiscale stabilite de autorii proiectului rezidă în crearea unui sistem fiscal armonizat, echitabil, eficient și simplu, care să asigure mobilizarea resurselor bugetare necesare pentru finanțarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă. Este pentru prima dată după foarte mulți ani în care politica fiscală a anului viitor este atât de devreme, în luna iulie.

Câteva prevederi din politica fiscală

Posibilitatea pentru întreprinderi să deducă mai multe cheltuieli pentru angajați (ie. să le nu plătească impozit de 12% pe ele), cum ar fi:

– cheltuieli pentru perfecționarea angajaților;

– cheltuielile pentru contractarea serviciilor medicale în folosul angajatului în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat.

– cadouri în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaţilor, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia sărbătorilor pascale, Crăciunului, 8 martie, zilelor de naștere;

cheltuielile aferente abonamentelor  sportive, în mărime de până la 50% salariu mediu lunar pe economie prognozat;

– cheltuielile pentru asigurare facultativă de asistenţă medicală ale angajatului în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat

– cheltuielile de compensare a costurilor serviciilor alternative de îngrijire a copiilor în vârstă de 0-3 ani în mărimea ce nu depășește valoarea 2500 lei lunar per copil.

Persoanele fizice își vor putea deduce următoarele cheltuieli (nu vor plăti impozit de 12% pe acestea);

– cheltuielile  suportate pentru primele de asigurare facultativă de asistență medicală, în limita unui salariu mediu lunar pe economie

– prima de asigurare în baza contractului de asigurare de viață, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie

– suma achitată de către persoana fizică pentru creditele ipotecare, la procurarea primei locuințe, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie prognozat.

Se extinde scutirea TVA pentru toate sursele de producere ecologică a electricității, nu doar parcuri eoliene și voltaice;

Se stabilește o rată de creștere de 10% anual în următorii 3 ani pentru accizele la produse din tutun

Au fost introduse restricții pentru aplicarea regimului fiscal pentru IMM (4%) – nu va mai fi permisă ca aceeași persoană să-și creeze noi SRL-uri neplătitoare de TVA din momentul în care au atins deja pragul.

Introducerea vămuirii automobilelor în baza TVA (așa cum se întâmplă în majoritate țărilor europene) eliminarea accizei pentru autovehicule, începând cu 1 ianuarie 2026.

Prin amendamentul deputatului Trubca, s-a propus introducerea unui regim fiscal nou pentru agenții economici care dețin licența pentru colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea; exportul resturilor și deșeurilor de metale feroase, și anume un impozit de 7% din cifra afaceri.

Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale se va aplica și agenților economici din regiunea transnistreană.

Totodată, documentul prevede uniformizarea cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice, reținute pentru veniturile investiționale și financiare, prin stabilirea acestora la 6 %. Măsura dată are drept scop stimularea investirii economiilor acumulate de persoanele fizice, prin intermediul aplicării unui regim unic asupra tuturor veniturilor menționate.

De asemenea, documentul prevede menținerea regulii de a stabili ratele accizelor pentru o perioadă de 3 ani pentru a asigura realizarea principiului predictibilității pentru mediul de afaceri, dar și pentru a avea o prognoză clară a veniturilor bugetare. Astfel, se preconizează că taxa pe produsele accizabile va crește cu 10% la țigări. La cidrul și unele produse petroliere, va crește cu 7 % anual în următorii trei ani, cu excepția unor categorii de produse, cum ar fi gazul lichefiat, păcura, berea sau alcoolul.

ocumentul conține instrumente fiscale de atragere și menținere a forței de muncă calificate; revizuirea mecanismelor de calculare și achitare a impozitelor și taxelor în vederea simplificării și clarificării cadrului legislativ, descurajarea fenomenului „salariului în plic”, măsuri de îmbunătățire a administrării fiscale etc. Alte măsuri de politică bugetară au menirea de a concretiza situațiile ambigue existente în legislația bugetar-fiscală și a aduce mai multă claritate asupra înțelegerii și aplicării acesteia. De asemenea, proiectul urmărește continuarea procesului de armonizare a legislației naționale cu practicile Uniunii Europene, prioritar, în partea ce ține de TVA și accize.

Printre măsurile concrete se regăsește extinderea spectrului de stimulente fiscale și revizuirea categoriilor de cheltuieli suportate de către angajator în favoarea angajaților, permise spre deducere în scopuri fiscale. Acest fapt va permite menținerea forței de muncă calificate, atragerea de noi specialiști, diversificarea pachetului social oferit angajaților.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Aug. 2026, 21:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2026, 21:27 // Actual //  Ursu Victor

Fostul premier Ion Sturza consideră că reforma bugetar-fiscală propusă de Guvern este, în ansamblu, una echilibrată, cu un impact pozitiv asupra veniturilor bugetare, chiar dacă efectele reale vor depinde de evoluția economiei și de comportamentul contribuabililor.

Într-o analiză publicată pe rețelele Facebook, Sturza afirmă că proiectul, conceput inițial pentru a aduce mai mulți bani la buget, s-a transformat într-o reformă „aproape neutră” din punct de vedere fiscal. Potrivit calculelor sale, unele măsuri vor reduce veniturile bugetare cu aproximativ 1,5–1,8 miliarde de lei, însă alte modificări vor genera încasări suplimentare de 3,5–4,3 miliarde de lei, ceea ce ar însemna un câștig net de 1,5–2,5 miliarde de lei.

Fostul premier estimează că majorarea scutirii personale va diminua veniturile bugetului cu circa 800 de milioane de lei, iar extinderea facilităților pentru profitul reinvestit cu încă 150–200 de milioane de lei. În același timp, majorarea impozitului pe dividende și câștigurile de capital, accizele mai mari la produsele considerate „vicii”, acciza la motorină, taxa suplimentară pe profitul băncilor, majorarea TVA pentru sectorul HoReCa și taxarea coletelor poștale ar urma să compenseze aceste pierderi și să aducă venituri suplimentare.

„Modest, dar totuși pe plus. Nu este o reformă extractivă, dar nici un mare stimulent pentru economie”, a remarcat Ion Sturza.

Totodată, el avertizează că estimările sunt teoretice și că rezultatele finale vor depinde de reacția economiei. În opinia sa, dacă economia va răspunde pozitiv, reforma ar putea aduce în următorii doi-trei ani încă 1,5–2 miliarde de lei la buget. În schimb, dacă vor scădea consumul, vor crește contrabanda sau băncile își vor reduce profitul impozabil prin optimizări fiscale, efectul asupra veniturilor bugetare ar putea deveni aproape neutru.

Sturza observă și o contradicție în filosofia reformei. Deși apreciază că aceasta este aliniată practicilor europene, fostul premier consideră că majorarea impozitării dividendelor și a câștigurilor de capital reduce atractivitatea investițiilor și randamentul capitalului, ceea ce nu reprezintă cel mai puternic argument pentru atragerea investitorilor.

În același timp, Ion Sturza apreciază modul în care Guvernul a comunicat reforma, afirmând că aceasta a fost prezentată „ca la carte”, prin accentul pus pe taxarea băncilor și a produselor cu accize majorate, ceea ce, în opinia sa, demonstrează „o altă formă de comunicare și o maturitate politică a tehnocrației moldovenești”.

În final, fostul premier le recomandă atât susținătorilor, cât și criticilor reformei să nu se grăbească cu concluziile, apreciind că actualul pachet fiscal reprezintă „o variantă acceptabilă pentru aproape toți”, neutră din punct de vedere politic și cu potențial de a avea un impact economic și social pozitiv.