Strategia perversă a democraților americani la alegerile intermediare. ”A fost un pariu riscant. Dar a dat roade”

10 Nov. 2022, 08:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Nov. 2022, 08:34 // Actual //  bani.md

Strategia Partidului Democrat din SUA de a ajuta candidaţii radicali pro-Trump din tabăra republicană, considerați mai uşor de învins la alegerile intermediare, pare să fi dat rezultate.

În Maryland, Dan Cox, care îl susţine pe Donald Trump şi acuzaţiile sale nefondate de fraudă electorală, a beneficiat astfel de cel puţin 1,7 milioane de dolari de la Partidul Democrat pentru a reprezenta Partidul Republican la alegerile intermediare, potrivit unei analize Washington Post. Marţi, el a pierdut în faţa democratului Wes Moore, primul guvernator de culoare al statului.
În Illinois, nu mai puţin de 34,5 milioane de dolari au fost investiţi în candidatura lui Darren Bailey, susţinut şi de Donald Trump, pentru postul de guvernator, în special prin spoturi publicitare care subliniază legătura sa cu fostul preşedinte şi prezintă rivalii săi drept centrişti moderaţi.

Datorită unui val de susţinere din partea trumpiştilor, Darren Bailey a câştigat nominalizarea partidului înainte de a fi învins drastic, marţi, de actualul democrat J.B. Pritzker, care l-a descris pe Darren Bailey ca fiind prea periculos pentru a fi guvernator.

Strategia de a interveni în alegerile interne ale partidului advers pentru a-şi promova candidaţii mai slabi nu este nouă, dar a câştigat mai multă atenţie în acest an.

Mulţi o numesc ipocrită, deoarece democraţii şi Joe Biden au insistat public şi în mod repetat că însăşi democraţia este în joc la alegerile intermediare. Şi ar fi putut la fel de bine să se întoarcă împotriva lor dacă unii dintre aceşti republicani ar fi creat surpriza câştigând poziţii cheie în anumite state. „Comisia de campanie a Partidului Democrat a primit multe critici, dar se pare că această strategie a dat rezultate”, a analizat Steven Maviglio, consultant de strategie.

„A-i ajuta pe cei (care neagă rezultatele alegerilor) să urce pe scară a fost un pariu riscant. Dar a dat roade”, adaugă el.
Consultantul se aşteaptă să vadă această tactică folosită mai frecvent în viitor, în ciuda rezervelor detractorilor săi. „Alegătorii obişnuiţi nu înţeleg toate acestea”, a spus el, „dar oamenii care ştiu să conducă şi să câştige campanii nu au limite în ceea ce priveşte strategia”. „Este riscant. Nu există nicio îndoială. Este un mare pariu”, a adăugat Steven Maviglio. „Dar, la fel ca majoritatea pariurilor mari, atunci când plătesc, plătesc foarte mult”.

Realitatea Live

09 Dec. 2025, 20:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Dec. 2025, 20:13 // Actual //  Ursu Victor

Compania Moldovagaz riscă să ajungă în stare de insolvabilitate, potrivit unei analize realizate de Ministerul Finanțelor, care a evaluat situația economico-financiară a întreprinderii. Concluzia autorităților este că povara datoriilor, în special cele față de „Gazprom”, pune în pericol capacitatea companiei de a-și onora obligațiile pe termen lung.

Potrivit datelor analizate, datoriile totale ale Moldovagaz se ridică la 14,6 miliarde de lei, iar peste 10 miliarde de lei reprezintă obligații față de „Gazprom” și compania afiliată Factoring Finance.

În anul 2024, Moldovagaz a înregistrat pierderi nete de 627,6 milioane de lei, după ce în anul precedent compania raportase un profit net de 1,09 miliarde de lei. Atât veniturile, cât și cheltuielile companiei au scăzut, însă reducerea costurilor de producție a permis obținerea unei profitabilități brute mai mari, profitul brut ajungând la 2,45 miliarde de lei, cu 949 de milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

Cu toate acestea, problema majoră rămâne datoria istorică față de „Gazprom”, acumulată pe parcursul mai multor ani. Conform documentelor financiare, aceasta este estimată la 13,1 miliarde de lei, dintre care aproape 2,9 miliarde de lei reprezintă penalități.

Amintim că, potrivit „Gazprom”, datoria istorică a Republicii Moldova pentru gazele naturale depășește 700 de milioane de dolari. Autoritățile de la Chișinău nu recunosc această sumă, dar acceptă concluziile auditului internațional, care a stabilit că datoria reală ar fi de doar 8,6 milioane de dolari.

Ministerul Finanțelor avertizează că, în condițiile actuale, Moldovagaz este capabilă să achite doar facturile curente, însă nu mai are capacitatea de a acoperi datoriile pe termen lung. Pentru a ieși din această situație, compania ar trebui să își reducă nivelul datoriilor și să își consolideze capitalul propriu.

Totodată, în analiză este remarcat un aspect controversat: modul în care Ministerul Finanțelor interpretează situația datoriei Moldovagaz față de „Gazprom” pare să fie în contradicție cu poziția oficială a Guvernului, care se bazează pe rezultatele auditului internațional și respinge valoarea revendicată de partea rusă.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII