Sub 5% creștere economică e un eșec. Un ministru care se laudă cu 2–3% trebuie demis, Ioniță

30 Dec. 2025, 09:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Dec. 2025, 09:06 // Actual //  Ursu Victor

Economistul Veaceslav Ioniță a lansat critici la adresa discursului oficial privind perspectivele economice ale Republicii Moldova, în cadrul emisiunii de la Exclusiv TV. Potrivit acestuia, acceptarea unei creșteri economice de 2–3% este „o rușine” pentru o țară aflată în Europa și cu aspirații europene clare.

„Când văd că cineva se bucură că vom avea 2–3–5% creștere și ministrul vorbește despre un PIB sub 5%, acel ministru trebuie demis. Pur și simplu demis. Noi trebuie să ne asigurăm o creștere de minimum 5%”, a declarat Ioniță.

Economistul a subliniat că, în condițiile în care creșterea medie mondială este de circa 3,5%, Republica Moldova continuă să rămână în urmă. „Timp de 60 de ani, noi am crescut în medie cu 2%. Asta înseamnă că, în fiecare an, pierdem teren față de restul lumii. Este degradant să fii în mijlocul Europei și să ai o asemenea stare a economiei”, a afirmat el.

În pofida criticilor, Veaceslav Ioniță s-a arătat mai degrabă optimist pentru anul 2026. Acesta susține că nu vede vulnerabilități majore, cu excepția riscurilor legate de războiul din Ucraina. „La inflație, cel mai probabil ne ducem spre 5%. Piața imobiliară, după șocul de prețuri, va intra într-o perioadă calmă, iar oamenii vor reveni treptat la achiziții”, a precizat economistul.

Totodată, Ioniță a respins scenariile alarmiste privind creșteri explozive și nesustenabile. „Nu mai vorbim de prostii cu 25% creștere într-un singur trimestru. Realist vorbind, anul 2025 a fost mai bun decât 2024, iar în 2026 avem toate premisele pentru un an cu mult mai bun decât 2025”, a concluzionat el.

14 Aug. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
14 Aug. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Victoriabank lansează campania Fix pentru IMM, prin care antreprenorii pot beneficia de finanțare cu dobândă de la 7,75% și rată fixă în primele 12 luni și costuri reduse de accesare. Companiile au 50% reducere la comisionul de acordare pentru creditele noi, iar cele care își refinanțează creditele de la o altă bancă sau instituție de creditare au ZERO comision de acordare.

Pentru un antreprenor, costul finanțării face parte din planul de business. Cu cât acesta este mai ușor de anticipat, cu atât devine mai simplu de planificat o investiție, o extindere sau o nouă etapă de dezvoltare. Prin Fix pentru IMM, Victoriabank aduce mai multă predictibilitate în primul an de finanțare și reduce costurile de accesare a creditului.

Oferta este destinată companiilor care au nevoie de finanțare pentru dezvoltarea afacerii, investiții, capital de lucru sau refinanțarea creditelor existente.

Interesul antreprenorilor pentru soluțiile de finanțare oferite de Victoriabank este confirmat de rezultatele campaniei precedente, în cadrul căreia banca a acordat finanțări de peste 500 de milioane de lei. Rezultatele demonstrează nevoia mediului de afaceri pentru produse de creditare cu costuri competitive și condiții predictibile.

Victoriabank continuă să își consolideze rolul de finanțator al businessului local. Portofoliul de credite acordate de bancă IMM-urilor din Republica Moldova depășește 3 miliarde de lei, în creștere cu 12% de la începutul anului. Prin finanțarea companiilor din diverse sectoare economice, Victoriabank contribuie la dezvoltarea afacerilor locale, la crearea locurilor de muncă și la susținerea economiei reale din Republica Moldova.

„Pentru un business, finanțarea este un instrument care susține dezvoltarea: o investiție, un echipament nou, extinderea activității sau consolidarea capitalului de lucru. De aceea, încercăm să facem creditarea cât mai simplă și predictibilă pentru antreprenori. Fix pentru IMM continuă această direcție, oferind companiilor condiții care le permit să își planifice mai bine dezvoltarea”, declară Mircea Aursulesei, Vicepreședinte Business Retail, Victoriabank.

Oferta Fix pentru IMM este valabilă până la 30 octombrie 2026. Antreprenorii pot solicita finanțarea online, prin Cabinetul de Credite, sau în orice sucursală Victoriabank, unde beneficiază de consultanță specializată pentru identificarea celei mai potrivite soluții de finanțare.