Tariful la gaz pentru populație se va reduce la Paștele cailor

17 Mart. 2023, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Mart. 2023, 10:05 // Actual //  bani.md

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban a lăsat să se înțeleagă că tariful la gaz pentru populație deocamdată nu se va reduce.

„Eu am menționat acest lucru, că noi vom fi primii care ne vom adresa când va fi ocazia cu micșorarea tarifelor, când vor fi aceste premise. Mai avem de recuperat la finile lunii martie circa 1 mlrd. 400 mil. lei – devieri tarifare, că ele sunt recuperate în proporție destul de mare – 75%, mai avem 25% de recuperat și evident când vor fi premise vom activa cu regulatorul și vom veni la momentul potrivit cu anumite ajustări”, a menționat Ceban într-un interviu pentru Unimedia.md.

În luna martie prețul de achiziție al metanului de este de 1011,73 USD pentru mia de metri cubi.

Pentru a-și asigura necesitățile de gaz din iarna aceasta, Republica Moldova a contractat un credit de 300 milioane de euro, pe care l-a cheltuit pentru achiziția de metan. Volumul estimativ de metan achiziționat este 300 milioane metri cubi care este depozitat în Ucraina și România. Prețul cu care este vândut companiei Modlovagaz este de 1000 dolari pentru  mia de metri cubi.

Tariful pentru populație este de 29,27 de lei metru cub, însă în funcție de vulnerabilitatea energetică consumatorii achită tarife diferite pe perioada iernii urmare a compensațiilor acordate de guvern.

Compania de stat Energocom au declarat că rezervele de gaz pe care le-a achiziționat Republica Moldova sunt suficiente pentru a ieși din această iarnă.

De la începutul anului 2023 Chișinăul a renunțat la gazul de la Gazprom (5,7 mil. metri cubi/zi) în schimbul energiei electrice de la centrala de la Cuciurgan. Republica Moldova s-a reorientat pe piețele pentru achiziția de metan.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.