Taxe mai mari în Chișinău. Cu cât vor crește și care sunt domeniile vizate

24 Nov. 2021, 09:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Nov. 2021, 09:43 // Actual //  bani.md

Primăria Chișinăul intenționează să majoreze majoritatea taxelor locale, dar și să introducă o serie de noi plăți pentru anul, arată proiectul de hotărâre a Consiliului Municipal Chișinău privind aprobarea impozitelor locale pentru anul 2022, prezentat consultărilor publice.

Astfel, potrivit documentului, în conformitate cu recomandările experților străini, se propune majorarea unor taxe locale în concordanță cu creșterea inflației în 2020 (+ 3,8%). Printre acestea sunt: taxa pentru amenajarea teritoriilor ar urma să fie majorată de la 160 la 165 de lei pe an pentru un angajat, taxa pentru plasarea de publicitate – de la 5% la 5,2% din venitul din vânzarea serviciilor pentru plasarea si/sau distribuția de publicitate, taxa pentru utilizarea simbolurilor locale și taxa pentru organizarea licitațiilor și loteriei – de la 0,25% la 0,26% din veniturile din vânzarea produselor fabricate cu simboluri locale/venituri din vânzarea bunurilor anunțate la licitație sau suma emiterii biletelor de loterie; taxa de parcare – de la 30 la 31 lei pe an pentru 1 mp, taxa pentru instalații publicitare – de la 750 la 775 lei pe an pentru 1 mp.

Totodată, s-a propus menținerea la nivelul actual a impozitului de la proprietarii de câini – 120 de lei pe animal și a impozitului de ședere temporară – 3% din veniturile din vânzările de servicii prestate de structurile de cazare.

În 2022, este planificată creșterea mărimii taxei de piață: pentru piețele alimentare, agricole, nealimentare și mixte, aceasta va crește de la 48 la 50 de lei pe an pentru 1 mp; pentru piețele auto deschise la periferia orașului cu regim de activitate de 1-3 zile pe săptămână – de la 14 la 15 lei pe 1 mp; pentru piețele auto care funcționează la periferia orașului 6-7 zile pe săptămână – de la 36 la 38 lei pe 1 mp, pentru piețele auto care funcționează în interiorul orașului, 1-3 zile pe săptămână – de la 70 la 72 lei pe 1 mp, pentru piețele auto care funcționează în oraș 6-7 zile pe săptămână – de la 84 la 87 lei pe 1 mp.

Taxa de piață pentru piețele de flori care activează non-stop, care sunt situate de-a lungul perimetrului parcurilor de cultură și recreere, poate crește de la 840 la 870 lei pe 1 mp, pentru restul piețelor de flori, taxele de colectare pot creste de la 70 la 73 lei pe 1 mp. Pentru piețele second-hand se propune majorarea taxei locale de la 18 la 19 lei pe 1 mp. Taxa pentru entitățile care prestează servicii de transport de persoane în regim de taxi va fi de 325 de lei pe lună pentru un vehicul, iar pentru cele care deservesc rute regulate – de la 325 la 700 de lei pe lună, în funcție de traseu.

Consultările proiectului de hotărâre a consiliului municipal de aprobare a taxelor locale pentru anul 2022 vor dura până pe 29 noiembrie.

30 Oct. 2026, 15:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Oct. 2026, 15:22 // Actual //  Ursu Victor

Agricultura Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 11,5% în primele nouă luni ale anului 2026, însă în spatele acestui avans se ascunde o schimbare. Astfel, gospodăriile populației pierd animale și produc tot mai puțin lapte, în timp ce întreprinderile agricole își extind producția, potrivit detelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), care arată că numărul vacilor pentru lapte deținute de populație a scăzut cu 10,6% într-un singur an, în timp ce efectivul de porcine din întreprinderile agricole a crescut cu aproape 55%.

Potrivit BNS, în perioada ianuarie–septembrie 2026, producția agricolă globală a crescut cu 11,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, în prețuri comparabile. Avansul a fost determinat atât de producția vegetală, care s-a majorat cu 13%, cât și de cea animalieră, în creștere cu 7,5%.

Numai în trimestrul III, producția agricolă a fost cu 12,1% mai mare decât în perioada corespunzătoare din 2025.

Cele mai bune rezultate au fost obținute la o serie de culturi agricole. În întreprinderile agricole și gospodăriile țărănești cu suprafețe de cel puțin 50 de hectare, productivitatea grâului a crescut cu 17,1%, ajungând la 4,79 tone la hectar, iar cea a răsăritei s-a majorat cu 17,5%, până la 2,22 tone la hectar.

Creșteri și mai mari au fost înregistrate la cartofi, unde recolta medie a avansat cu 28,7%, la fructe, cu 23,6%, și la legumele de câmp, cu 19,3%.

Nu toate culturile au avut însă rezultate pozitive. Productivitatea sfeclei de zahăr s-a redus cu 8,5%, iar cea a strugurilor cu 6,3%. La soia și rapiță au fost consemnate scăderi mai mici, de 1,7% și, respectiv, 0,7%.

În zootehnie, diferențele dintre fermele comerciale și gospodăriile populației sunt și mai pronunțate.

Producția de animale în greutate vie a ajuns la 141,4 mii de tone, în creștere cu 10,2%. În întreprinderile agricole, aceasta a avansat cu 24,1%, până la 89,6 mii de tone, în timp ce în gospodăriile populației a scăzut cu 7,6%, până la 51,8 mii de tone.

Situația este deosebit de dificilă în sectorul laptelui. Producția totală a constituit 213,8 mii de tone, cu 2,5% mai puțin decât în primele nouă luni ale anului trecut.

În timp ce întreprinderile agricole și-au majorat producția de lapte cu 15,7%, până la 55,8 mii de tone, gospodăriile populației au înregistrat o diminuare de 7,6%, până la 158 de mii de tone.

Cu toate acestea, aproape trei sferturi din laptele produs în Republica Moldova, respectiv 73,9%, continuă să provină din gospodăriile populației.

Datele privind efectivele de animale confirmă tendința. La 1 octombrie 2026, Republica Moldova avea 93,4 mii de bovine, cu 5,3% mai puține decât în urmă cu un an. În gospodăriile populației, numărul bovinelor a scăzut cu 9,2%, în timp ce întreprinderile agricole au consemnat o creștere de 2,5%.

Și mai accentuată este reducerea efectivului de vaci pentru lapte. Numărul acestora a coborât la 55,8 mii de capete, cu 8,1% mai puțin față de octombrie 2025.

Din total, 43,8 mii de vaci se află în gospodăriile populației, unde efectivul s-a diminuat cu 10,6%. În întreprinderile agricole, numărul vacilor a crescut cu 2,3%, până la 12 mii de capete.

În schimb, sectorul creșterii porcilor înregistrează o expansiune puternică. Efectivul total a ajuns la 384,4 mii de capete, cu 29,8% peste nivelul de anul trecut.

Creșterea a fost susținută aproape integral de întreprinderile agricole, unde numărul porcilor a avansat cu 54,6%, până la 274,8 mii de capete. În gospodăriile populației, efectivul s-a redus cu 7,5%, până la 109,6 mii de capete.

O evoluție similară se observă și în producția de ouă. Volumul total a crescut ușor, cu 0,5%, până la 500,9 milioane de bucăți, datorită unui avans de 5,3% în întreprinderile agricole. În gospodăriile populației, producția s-a diminuat cu 3,8%.

Totodată, efectivul ovinelor și caprinelor a coborât cu 2%, până la 535,1 mii de capete, scăderea fiind determinată de reducerea numărului de animale din gospodăriile populației.