Țeapă inedită! Uzina metalurgică, „omorâtă din fașă”. Birocrația alungă investitorul

03 Mai 2022, 14:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2022, 14:36 // Actual //  bani.md

Reprezentanții OmniSteel spun că și-ar putea retrage investiția în construcția în uzina metalurgică urmarea a barierelor birocratice cu care se confruntă în procesul de lansare a proiectului. Potrivit acestora, autoritățile responsabile ar trebui să susțină astfel de inițiative, creând condiții egale pentru toți jucătorii de pe piață.

Alexandru Rotaru, administrator și fondatorul societății OmniSteel, a declarat, într-o conferință de presă de la IPN, că vara trecută și-au propus să lanseze un proiect important pentru Republica Moldova, în special pentru municipiul Chișinău. Potrivit lui, produsul companiei este oțelul-beton – produs indispensabil pentru industria de construcție, iar materie primă în țară este mai mult decât suficientă. Din start, au optat pentru o tehnologie mult mai ecologică decât cea existentă. Investițiile necesare sunt orientate spre protecția mediului, fiind efectuat și un studiu de impact, iar toate acțiunile au fost coordonate cu instituțiile abilitate.

„Intenția noastră este să ne finalizăm investițiile. Construcția și partea financiară, reprezintă provocări mari. Toată lumea știe că prețurile la materialele de construcție au crescut cu 30-40%. De asemenea, trebuie să atragem resurse financiare suplimentare pentru implementarea acestui proiect. Am angajat mulți contractori pentru fiecare sector în parte – o companie de proiectare, un institut care a studiat impactul asupra mediului, dar și furnizori de echipamente din Turcia”, a explicat Alexandru Rotaru.

Acționarul companiei, Valentin Eșanu, a remarcat că au trecut șase luni de la începutul pregătirii documentelor pentru proiectarea uzinei. În această perioadă nu au reușit să obțină toate documentele necesare și toate semnăturile. „Am simțit niște bariere birocratice la diferite niveluri. De exemplu, depunem documente la o instituție, perioada este de 30 de zile. În ultima zi, ni se spune că trebuie făcut altceva. S-ar putea chiar să dea un răspuns a doua zi. Nu înțelegem ce se întâmplă și cine încearcă să ne blocheze investițiile”, a spus Valentin Eșanu.

Potrivit acționarului, toate acestea se întâmplă după ce în spațiul public au apărut informații despre o autorizație temporară de mediu pentru uzina metalurgică de la Rîbnița. „Nu înțelegem cum se întâmplă acest lucru și ce termeni juridici sunt folosiți? Începem să ne îndoim foarte mult de pașii următori”, a spus Valentin Eșanu.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!