Meta lovită de scandal: Zuckerberg și echipa sa, penalizați cu 190 milioane dolari pentru încălcarea confidențialității

21 Nov. 2025, 09:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
21 Nov. 2025, 09:56 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mark Zuckerberg, alături de actuali și foști membri ai conducerii Meta Platforms, va plăti 190 de milioane de dolari pentru a soluționa acuzațiile acționarilor, care susțineau că au prejudiciat compania prin încălcarea confidențialității utilizatorilor Facebook. Acordul a fost făcut public joi și încheie procesul intentat de acționari.

Aceștia solicitau inițial 8 miliarde de dolari, acuzând conducerea Meta că a permis accesarea fără consimțământ a datelor personale ale utilizatorilor. Pârâții au respins acuzațiile, însă procesul a fost scurtat după ce s-a ajuns la înțelegere, evitând mărturiile-cheie ale lui Zuckerberg, Sheryl Sandberg, Marc Andreessen, Peter Thiel și Reed Hastings.

Aceste 190 de milioane de dolari s-ar traduce în amenzi și cheltuieli juridice generate de încălcarea reglementărilor privind protecția datelor, potrivit Reuters.

Compania Meta, care deține și Instagram și WhatsApp, nu a fost parte în proces. Sumele plătite de directori și executivi vor fi, în general, acoperite de polițele de asigurare de răspundere ale acestora.

Procesul a pornit după scandalul Cambridge Analytica, în care firma britanică a accesat ilegal datele a zeci de milioane de utilizatori Facebook pentru campanii politice, inclusiv pentru campania lui Donald Trump din 2016. Scandalul a dus la o amendă record de 5 miliarde de dolari aplicată de Comisia Federală pentru Comerț din SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.