Tesla a deschis site-ul în limba română și un showroom la București. Ce model este disponibil în România

14 Mai 2021, 18:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Mai 2021, 18:30 // Actual //  MD Bani

Tesla a deschis vineri site-ul oficial al companiei în limba română şi showroomul din mallul Promenada, iar începând de luni cei interesaţi pot efectua inclusiv drive-test cu maşinile Tesla, scrie ZF.

La moment, în țara vecină, este disponibil doar Model 3.

Preţul de pornire pentru Model 3 începe de la 42.990 de euro. Livrările pentru Model 3 vor începe din septembrie 2021, iar în 2022 pentru Model S şi Model X.

Service-ul Tesla din Bucureşti se va deschide în cursul acestui an. Acesta va oferi proprietarilor Tesla acces la service rapid pentru maşina lor. Echipa Tesla de Service Mobil va acoperi nevoile iniţiale de service odată cu începerea livrărilor.

De asemenea, anul acesta urmează să fie deschise trei staţii suplimentare Supercharger în cele mai importante oraşe din România.

24 Sept. 2026, 14:28
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 14:28 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Deputatul PAS Radu Marian consideră că ideea Guvernului de a comasa mai multe instituții responsabile de reglementarea transporturilor, inclusiv Autoritatea Aeronautică Civilă, într-o singură agenție ar putea fi o soluție eficientă pentru Republica Moldova. Parlamentarul spune însă că nu a văzut deocamdată documentele pregătite de Executiv și că detaliile reformei trebuie analizate.

„Da, am auzit de acest concept la care lucrează Guvernul. Pur după idei, fără să văd documentele, cred că este o idee care merită preanalizată. În principiu, ar fi o idee bună”, a declarat Marian.

Potrivit deputatului, dimensiunea Republicii Moldova ar permite concentrarea reglementării transportului rutier, feroviar, naval și aerian într-o singură instituție.

„Noi suntem un stat mic și cred că putem să avem o singură instituție pentru reglementarea domeniilor de transport. Deci transport terestru, naval, aerian, să avem o singură instituție”, a spus parlamentarul.

Declarațiile vin în contextul planului Guvernului de reorganizare a instituțiilor din subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Una dintre variantele analizate presupune comasarea Agenției Feroviare, Agenției Navale, Agenției Naționale Transport Auto și Autorității Aeronautice Civile într-o singură structură responsabilă de transporturi.

Marian susține că reforma s-ar înscrie în procesul mai larg de eficientizare a administrației centrale și a invocat drept exemplu concentrarea programelor de sprijin pentru mediul de afaceri sub umbrela Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

„Suntem într-un proces în care ne propunem să unificăm mai multe instituții într-o instituție similară, ca să lucrăm mai eficient. Mai ales că suntem un stat mic și acesta este un avantaj”, a declarat deputatul.

Potrivit planurilor analizate de Guvern pentru reorganizarea instituțiilor din subordinea MIDR, reforma ar urma să includă și reducerea efectivului de personal cu cel puțin 10%, diminuarea bugetelor unor structuri și, în anumite cazuri, lichidarea unor instituții.