Tesla reduce prețurile mașinilor electrice în Europa. În SUA preţul Model 3 a scăzut deja cu 11%

15 Apr. 2023, 08:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Apr. 2023, 08:53 // Actual //  bani.md

Tesla a redus vineri preţurile vehiculelor sale electrice în Europa, Israel şi Singapore, extinzând o reducere globală pe care a început-o în China în ianuarie, provocând îngrijorări cu privire la marja sa de profit, cea mai mare din industria auto, transmite Reuters.

Tesla a raportat săptămâna trecută că livrările din primul trimestru au crescut cu doar 4% faţă de trimestrul precedent, în ciuda faptului că a oferit reduceri în Statele Unite, China, Japonia, Australia şi Coreea de Sud, pentru a stimula cererea

La câteva zile după ce a publicat datele dezamăgitoare referitoare la livrări, Tesla a anunţat a cincea reducere a preţurilor vehiculelor din acest an pe piaţa din SUA, în timp ce Washingtonul se pregăteşte să introducă standarde mai stricte care vor limita creditele fiscale pentru vehicule electrice.

În 2022, cel mai valoros producător de automobile din lume a ratat, de asemenea, ţinta de livrări a CEO-ului Elon Musk, privind o creştere de 50%, menţinută la o creştere de 40%, din cauza problemelor logistice şi a încetinirii cererii.

Tesla a declarat vineri că a redus preţurile pe numeroase pieţe europene, inclusiv Germania şi Franţa, din cauza creşterii şi îmbunătăţirii capacităţii sale de producţie.
În Germania, Tesla a scăzut preţurile vehiculelor sale Model 3 şi Model Y între 4,5% şi 9,8%, au arătat vineri datele de pe site-ul său web, marcând a doua sa reducere de preţuri în acest an, după o reducere de preţ de 1-17% în ianuarie.

În Singapore, compania a redus preţurile vehiculelor sale Model 3 şi Model Y între 4,3% şi 5%, a arătat site-ul său local.

Tesla a redus şi preţurile în Israel, preţul Model 3 cu tracţiune spate, de bază, a scăzut cu 25% după o rundă iniţială de reduceri de preţuri la nivel mondial, efectuată în ianuarie.

Musk a spus că Tesla se va concentra pe reducerea preţurilor pentru a stimula cererea şi că a avut succes în a genera comenzi cu reducerile din ianuarie.
În Statele Unite, Tesla a redus preţul Model 3 cu 11%, cumulat de la începutul anului, cu o reducere de 20% faţă de modelul său de bază Y.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.