UE se ia la trântă cu marile companii farma pentru medicamente mai ieftine

07 Feb. 2023, 16:48
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
07 Feb. 2023, 16:48 // Slider //  bani.md

UE le cere marilor producători farma medicamente mai ieftine. Big Farma, în schimb, vrea reguli mai laxe, mai multă libertate, mai multă putere, totul în numele competitivi­tăţii, şi avertizează că altfel pleacă din Europa. E aceeaşi poziţie adoptată de marii constructori auto germani spe­riaţi de revoluţia electrică, pe care de voie, de nevoie trebuie acum s-o îm­bră­­ţişeze în faţa invaziei chinezeşti, sau de industriaşii care au consumat ga­­ze ruseşti până au devenit dependenţi.

Uniunea Europeană vrea să le ofere consumatorilor europeni acces la mai multe medicamente, mai rapid şi pentru mai puţini bani, însă planurile blocului nu se suprapun cu priorităţile marilor companii farma, scrie Politico.

Un proiect de reformare a le­gislaţiei UE în domeniul farma pre­vede retragerea avantajelor de care se bucură în prezent producătorii de medicamente pentru a permite riva­lelor fără marcă să pătrundă pe piaţă mai rapid, împingând în jos preţurile pentru consumatori.

Proiectul propune reducerea pe­ri­oadei de timp de care companiile far­ma dispun pentru comercializarea me­dicamentelor proprii fără concu­renţă. În acest moment, companiile care dez­voltă medicamente de marcă au la dis­poziţie 10 ani pentru a vinde un medi­ca­ment nou fără concurenţă, după ca­re companii rivale pot lansa medica­mente „copie“ fără marcă ce împing rapid în jos preţurile, dar şi profiturile.

UE vrea să reducă perioada res­pectivă cu doi ani, însemnând că me­di­camente mai ieftine ar putea pă­trun­de mai rapid pe piaţă, iar medi­ca­mentele ar ajunge la mai mulţi oameni. Totuşi, companiile care-şi fac me­dicamentele disponibile pe toate pieţele UE primesc o parte din aceas­tă perioadă înapoi, iar asta pentru că UE vrea de asemenea să elimine ine­galităţile legate de accesul la medicamente la nivel de bloc.

În acest moment, pacienţii din Germania primesc medicamente noi cu doi ani mai devreme, în medie, decât cei din Polonia sau România.

Grupurile de consumatori şi organizaţiile societăţii civile au salutat planul UE.

Însă marile companii farma văd lucrurile diferit. Acestea argumentează că Europa este deja pe cale să rămână în urma SUA şi Chinei în cursa pentru cercetare şi dezvoltare.

Nathalie Moll, director general al Federaţiei Europene a Industriilor şi Asociaţiilor Farma (EFPIA), grupul de lobby reprezentând industria în Europa, a criticat dur propunerea, argumentând că aceasta va afecta profund competitivitatea inovatoarei industrii farma a Europei.

Philippe Drechsle, din cadrul Teva Pharmaceuticals, subliniază la rândul său faptul că Europa rămâne în urma SUA sau Chinei, atrăgând atenţia asupra costurilor ridicate legate de forţa de muncă, energie şi apă de pe continentul european.

Acesta avertizează cu privire la un viitor exod al companiilor farma din Europa dacă nu se vor asigura condiţii de concurenţă echitabile, nu se va reduce birocraţia şi din cauza directivelor privind mediul. Un avertisment similar a fost emis de constructorii auto în cazul în care UE insistă pe electrificare.

Liderii ai trei dintre cele mai mari companii farma din Europa au avertizat de asemenea recent că Europa riscă să devină o piaţă mai puţin atractivă pentru medicamente inovatoare, potrivit Bloomberg.

Toate cele trei companii anticipează vânzări şi profituri în creştere în 2023, dar susţin că deşi liderii politici spun că vor să atragă inovaţie, aceştia nu răsplătesc companiile farma pentru progrese.

Propunerea legislativă a UE va fi lansată peste aproape două luni, iar reprezentanţii industriei farma mai au deci timp pentru a o influenţa, notează Politico. Corporate Europe Observatory estimează că în Bruxelles sunt activi peste 290 de lobbişti farma, sectorul fiind printre cele mai influente din UE. Iar marile companii farma au aliaţi puternici în capitalele europene.

Şi totuşi, forţe structurale aduc tot mai aproape schimbări pentru industrie. Din cauza îmbătrânirii populaţiei europene, costurile legate de serviciile de sănătate sunt aşteptate să crească, iar preţurile medicamentelor cântăresc mult aici. Îmblânzirea acestora va fi o parte vitală din orice soluţie pe termen lung.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 17:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au prelungit până la 30 octombrie 2026 autorizația care permite companiei petroliere sârbe Naftna Industrija Srbije (NIS) să continue operațiunile în pofida sancțiunilor americane impuse din cauza participației ruse. Decizia Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) vine în timp ce Ungaria și Rusia încearcă să finalizeze transferul participației majoritare din NIS către grupul energetic MOL.

NIS este controlată în prezent majoritar de entități rusești. Gazprom Neft deține aproximativ 44,85%, iar încă 11,3% este deținut de o companie administrată de Gazprom Capital. Statul sârb are aproape 29,9% din acțiuni, iar restul aparține acționarilor minoritari și angajaților.

Derogarea este importantă pentru piața petrolieră a Serbiei, deoarece NIS operează singura rafinărie a țării, la Pančevo, și furnizează o mare parte din necesarul de produse petroliere al pieței interne. Potrivit Reuters, compania poate acoperi până la 80% din necesarul de petrol al Serbiei.

În paralel, continuă procesul de vânzare a participației ruse către compania ungară MOL. Cele două părți au ajuns la un acord privind achiziția pachetului de 56,15% din NIS, însă tranzacția mai are nevoie de aprobări, inclusiv din partea autorităților americane. Serbia și MOL au semnat deja un acord privind viitoarea guvernanță a companiei.

Potrivit autorităților sârbe, statul intenționează să-și majoreze ulterior participația cu încă 5 puncte procentuale, iar compania petrolieră din Emiratele Arabe Unite ADNOC ar putea deveni, de asemenea, partener în tranzacție.

NIS are aproximativ 13 500 de angajați și operează o rețea de peste 400 de benzinării în Serbia și în alte state din regiune. Rafinăria de la Pančevo este una dintre infrastructurile-cheie pentru aprovizionarea cu carburanți a Serbiei.