Uniunea Europeană impune noi sancțiuni împotriva Rusiei

07 Oct. 2022, 05:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Oct. 2022, 05:24 // Actual //  bani.md

Uniunea Europeană a adoptat un nou pachet de sancţiuni economice şi individuale împotriva Rusiei, ca urmare a anexării ilegale a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, indică un comunicat postat joi pe website-ului Consiliului UE.

Pachetul de sancţiuni, al 8-lea adoptat de blocul comunitar de la începerea invaziei ruse în Ucraina, include o serie de măsuri dure, menite să întărească presiunea asupra Guvernului şi economiei ruse, să slăbească capacităţile militare ale Rusiei şi să facă Kremlinul să plătească pentru recenta escaladare.

Noul set de sancţiuni introduce în legislaţia UE baza pentru instituirea unui plafon de preţ legat de transportul maritim al petrolului rusesc destinat ţărilor terţe şi a unor restricţii suplimentare privind transportul maritim al ţiţeiului şi al produselor petroliere către ţări terţe.

Concret, se va interzice furnizarea de servicii de transport maritim şi furnizarea de asistenţă tehnică, servicii de intermediere sau finanţare sau asistenţă financiară în legătură cu transportul maritim către ţări terţe de ţiţei (începând cu decembrie 2022) sau de produse petroliere (începând din februarie 2023) care provin sau sunt exportate din Rusia. Derogarea bazată pe plafonul de preţ ar permite furnizarea serviciilor de transport şi a celorlalte servicii în cazul în care petrolul sau produsele petroliere sunt achiziţionate la un plafon de preţ prestabilit sau sub acesta.

Noua interdicţie impusă navelor UE de a furniza servicii de transport maritim pentru astfel de produse către ţări terţe se va aplica de la data la care Consiliul va decide în unanimitate să introducă plafonul de preţ. Plafonul de preţ va reduce drastic veniturile pe care Rusia le obţine din petrol după ce războiul său ilegal împotriva Ucrainei a dus la creşterea preţurilor energiei la nivel mondial. Plafonul de preţ aplicat petrolului poate contribui, de asemenea, la stabilizarea preţurilor energiei la nivel mondial.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.