„Valsul” Chișinăului cu Gazprom! Rusia cu mâinile Guvernului moldovean livrează gaz gratuit Transnistriei

24 Sept. 2022, 12:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Sept. 2022, 12:41 // Actual //  bani.md

Gazprom nu vinde gaz în Transnistria, el vinde gaz doar nouă,  la Moldovagaz. Apoi noi deja îl „vindem” în Transnistria. Ei au datorie față de noi prin  Moldovagaz nu față de Gazprom. Asta noi, prin Moldovagaz avem datorii față de Gazprom nu ei, scrie economistul Veaceslav Ioniță într-o postare pe Facebook.

Unul din acționarii companiei Moldovagaz, Alexandr Petkov, citat de Ioniță susține că: „volumele respective de gaze pentru Transnistria au fost și sunt asigurate exclusiv de reprezentantul Guvernului Moldovei la Moldovagaz, care votează pentru astfel de decizie, în condiția legală când reprezentantul Gazpromului iese din sală la momentul luării acestei decizii”.

În prezent, populația din regiunea stângă a Nistrului achită 1,28 lei/m3 față de 0,84 lei/m3 anul trecut. Tariful subvenționat la gaz este de 0,93 lei/m3 față de 0,5 lei/m3.

Datoria Tiraspolului pentru gazul rusesc atinge cifra de 8 miliarde dolari. Enclava separatistă nu achită pentru gazul livrat. Plățile infime făcute de populație ajung într-un buget special care este utilizat pentru acordarea ajutorului populației din regiune.

Datoria istorică pretinsă de Gazprom părții din dreapta Nistrului este de 709 milioane dolari. Chișinăul s-a angajat să efectueze un audit până în luna martie a anului viitor pentru a face claritate.

18 Aug. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

15 încăperi nelocuibile, cu o suprafață totală de aproximativ 646,6 metri pătrați, gestionate de Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, ar putea fi scoase la privatizare prin licitație. Propunerea de includere a acestor bunuri în lista proprietăților de stat supuse privatizării a venit din partea Aeroportului, printr-un demers transmis Agenției Proprietății Publice la 16 iunie 2026.

Spațiile, indicate ca subsoluri, sunt amplasate în blocuri de locuințe din Chișinău, în special în sectorul Botanica, pe bulevardele Dacia 71/2 și 73/2, dar și pe strada Calea Ieșilor, 45. Cea mai mare încăpere din listă are 258,7 metri pătrați și se află pe strada Calea Ieșilor, 45.

Printre celelalte spații se regăsesc încăperi de 53,4 metri pătrați, 53,2 metri pătrați și 52 de metri pătrați, dar și spații mult mai mici, de aproximativ 15–17 metri pătrați. Toate sunt prevăzute pentru vânzare prin licitație.

Motivul este unul simplu: aceste spații nu sunt necesare activității Aeroportului. Documentul precizează că ele nu se află în perimetrul operațional al Aeroportului Internațional Chișinău, pe platforma aeroportuară sau pe terenul aferent și nu au fost, nu sunt și nu urmează să fie utilizate pentru activități operaționale, de producție ori comerciale.

În plus, încăperile nu fac parte din bunurile depuse în capitalul social al întreprinderii, iar menținerea lor în gestiunea Aeroportului nu mai este considerată justificată din punct de vedere funcțional. APP susține că înstrăinarea acestor spații nu va afecta integritatea patrimoniului întreprinderii și nici activitatea aeroportuară.

Proiectul nu stabilește deocamdată prețurile de pornire și nici data licitațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!