Vama, „vaca de muls” a bugetului. Fiecare al doilea leu vine de la frontieră

05 Ian. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Ian. 2026, 10:57 // Actual //  Ursu Victor

În 11 luni ale anului 2025, veniturile totale ale bugetului de stat au ajuns la 68,8 miliarde de lei, în creștere cu 14,4% față de perioada similară din 2024, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Din totalul veniturilor, 67,9 miliarde de lei au fost venituri generale și colectate, iar 878,8 milioane de lei au provenit din proiecte finanțate din surse externe. Comparativ cu anul trecut, încasările totale au crescut cu 8,65 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a veniturilor a fost generată de Serviciul Vamal, cu încasări de 37,06 miliarde de lei, în creștere cu 7,1% față de 2024. Veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat au totalizat 29,87 miliarde de lei, cu aproape 3,9 miliarde de lei mai mult decât anul trecut, ceea ce reprezintă un avans de 15%. Alte venituri au înregistrat cea mai mare creștere procentuală – 76,8%, ajungând la 5,37 miliarde de lei. În același timp, restituirile de TVA și accize au crescut cu 4,9%, până la 4,36 miliarde de lei.

Pe partea de cheltuieli, bugetul de stat a înregistrat plăți totale de 78,8 miliarde de lei, cu 12,8% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În aceste condiții, execuția bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit de 9,98 miliarde de lei.

Deficitul a fost acoperit în principal din surse interne, în valoare de 9,99 miliarde de lei, completate de 3,05 miliarde de lei din surse externe, în timp ce soldul mijloacelor bănești s-a redus cu 3,06 miliarde de lei. La finele lunii noiembrie 2025, soldurile disponibile în conturile bugetului de stat au constituit 9,17 miliarde de lei.

La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat, veniturile au totalizat 44,74 miliarde de lei, în creștere cu 11,6%, însă cheltuielile au avansat mai rapid, cu 15,2%, ceea ce a generat un deficit de 27,1 milioane de lei.

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au acumulat venituri de 14,64 miliarde de lei, cu 15% mai mult decât în 2024, dar au încheiat perioada cu un deficit de 1,08 miliarde de lei, pe fondul creșterii cheltuielilor la 15,7 miliarde de lei.

În schimb, bugetele locale au raportat un excedent de aproape 2 miliarde de lei, după ce veniturile au ajuns la 28,58 miliarde de lei, iar cheltuielile s-au ridicat la 26,6 miliarde de lei.

Per ansamblu, bugetul public național a înregistrat, în 11 luni din 2025, venituri consolidate de 112,95 miliarde de lei și cheltuieli de 122,07 miliarde de lei, ceea ce a dus la un deficit total de 9,12 miliarde de lei. Soldurile de numerar disponibile în conturile bugetelor componente au fost de 15,68 miliarde de lei la data de 30 noiembrie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 19:46 // Actual //  Ursu Victor

Programul „Prima Casă”, promovat de autorități drept o soluție pentru ca moldovenii să-și poată cumpăra o locuință, riscă să se transforme într-o povară financiară pentru familiile care s-au împrumutat peste posibilitățile lor, a declarat directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că ponderea creditelor neperformante în portofoliile bancare a urcat la 5,5%, iar o parte din deteriorarea acestui indicator este legată de sectorul imobiliar.

Potrivit economistului, deși nivelul actual al creditelor neperformante nu reprezintă un pericol imediat pentru stabilitatea financiară a Republicii Moldova, tendința de creștere din ultimele luni constituie un semnal de alarmă.

„Ponderea creditelor neperformante a urcat la 5,5%, deci nu este o cifră mare care să prezinte careva riscuri de stabilitate financiară. Sectorul bancar este unul stabil, probabil cel mai stabil și cel mai bine capitalizat sector din economia națională”, a declarat Lupușor.

Expertul atrage însă atenția că majorarea consecutivă a ponderii împrumuturilor cu probleme trebuie urmărită cu atenție, mai ales că o parte importantă a acestei evoluții provine din sectorul imobiliar.

În opinia sa, situația scoate la iveală și vulnerabilitățile programului guvernamental „Prima Casă”, care, deși a fost conceput pentru a facilita accesul populației la locuințe, a încurajat unele gospodării să contracteze credite pe care le-ar putea susține cu dificultate.

„Aici vorbim de anumite riscuri sau consecințe ale programului Prima Casă, despre care am vorbit anterior, că a fost un program mai mult social decât economic și cu tentă, pe alocuri, electorală”, a afirmat directorul executiv al Expert-Grup.

Potrivit economistului, o parte dintre beneficiarii programului s-au angajat în împrumuturi fără să dispună de venituri suficient de mari pentru a face față poverii financiare, în special într-un mediu macroeconomic volatil.

Riscurile sunt amplificate de creditele cu dobândă variabilă. În perioadele de inflație ridicată și de înăsprire a politicii monetare, dobânzile pot crește, ceea ce duce la majorarea ratelor lunare și pune presiune suplimentară asupra bugetelor familiale.

Pentru gospodăriile care alocă deja o parte considerabilă din venituri achitării creditelor și cheltuielilor curente, o asemenea evoluție poate transforma împrumutul ipotecar într-o povară greu de suportat.

Cu toate acestea, Lupușor subliniază că sectorul bancar rămâne solid și bine capitalizat, iar nivelul de 5,5% al creditelor neperformante nu indică, deocamdată, un risc sistemic. Semnalul de îngrijorare ține mai degrabă de dinamica indicatorului și de vulnerabilitățile financiare ale debitorilor.