VIDEO Doi soți din Făleşti şi-au realizat visul acasă. Cu ajutorul finanţării europene au propria fermă de vaci

26 Aug. 2024, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Aug. 2024, 10:22 // Actual //  bani.md

Au muncit mulți ani în Italia, însă au luat decizia de a reveni acasă, în Republica Moldova. Vorbim despre soții Lucia şi Constantin Antoci din Făleşti, care în anul 2022 au decis să investească toți banii agonisiți într-o fermă de vaci. Pe lângă investiția proprie, antreprenorii au primit susținere financiară din partea Uniunii Europene.

„Afacerea, de fapt, își are rădăcinile de foarte mulți ani, din momentul de când ne-am căsătorit. A fost visul soțului, eu fiind la început sceptică. După mulți ani, fiind stabiliți în Italia, am decis să revenim acasă. (…) Este un domeniu care necesită investiții extraordinar de mari, iar suma de 2000 euro a fost o parte din ceea ce ne-am propus, astfel am avut și o contribuție proprie pentru a procura un utilaj de răcire a laptelui. Dorim să accesăm și alte proiecte investiționale, pentru că avem aceste oportunități, să creștem, să mai construim o fermă”, a declarat Lucia Antoci.

Istoria soților Antoci face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care povestim despre afaceri lansate cu succes în Republica Moldova, susținute financiar de Uniunea Europeană.

Realitatea Live

12 Iul. 2025, 09:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Iul. 2025, 09:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a aprobat solicitarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța (CNAPM), care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea Portului Internațional Liber Giurgiulești, deținut în prezent de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Investiția include achiziționarea a 100% din capitalul social al companiei „Danube Logistics” SRL, operatorul portuar controlat integral de BERD, și are ca obiectiv modernizarea și extinderea infrastructurii portuare. Proiectul vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea capacităților de depozitare, digitalizarea operațiunilor portuare și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde.

Decizia vine în contextul în care Consiliul a evaluat 101 solicitări de aprobare prealabilă a investițiilor, emise de companii care vizează domenii strategice. Dintre acestea: 14 companii au primit aviz pozitiv, inclusiv CNAPM, 16 companii au fost respinse, din cauza riscurilor identificate pentru securitatea economică sau a refuzului de a furniza informațiile cerute, 68 de companii au primit notificări repetate pentru lipsa răspunsului la cererile anterioare, 12 companii trebuie să furnizeze informații suplimentare, iar 3 au primit un termen extins pentru completarea documentației, iar  5 cazuri au fost amânate pentru analiză suplimentară.

Printre proiectele avizate favorabil se regăsesc investiții în energie, telecomunicații, comunicații electronice și agricultură, domenii considerate esențiale pentru securitatea și dezvoltarea strategică a Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA