VIDEO Iarna a făcut ravagii în sudul Moldovei! Mașină blocată în nămeți

27 Nov. 2023, 13:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Nov. 2023, 13:57 // Actual //  bani.md

Localnicii din sudul Republicii Moldova au pus mâna pe lopată și au deszăpezit o mașină blocată în nămeți pe traseul lângă satul Balaban, raionul Taraclia.

Din imaginile video se vede cum mașină îngropată în zăpadă este deszăpezită de mai multe persoane.

Într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) se menționează că, în ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 182 de situații de urgență, concentrându-și eforturile pe deblocarea mijloacelor de transport înzăpezite. Peste 300 de mijloace de transport au fost tractate în raioanele Cahul, Căușeni, Basarabeasca, Leova, Dubăsari și Ialoveni, iar 774 de persoane au fost ajutate să fie în siguranță.

Intervenția a fost necesară și pentru deblocarea a 7 ambulanțe cu 20 de persoane și a 8 autobuze cu 99 de oameni. Echipele de salvatori au avut 4 misiuni pentru furnizorii de energie electrică, contribuind la restabilirea curentului în anumite zone. Până dimineața zilei de 27 noiembrie, 139 de localități din 14 raioane rămân parțial deconectate de la curentul electric.

Administrația de Stat a Drumurilor informează că, în ultimele 24 de ore, au fost implicate 460 de unități de tehnică și 466 de muncitori în lucrări de curățare a zăpezii și împrăștierea materialului antiderapant. Cu toate acestea, la ora 06:00, 13 sectoare de drumuri din raioanele Comrat, Cimișlia, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cantemir, Basarabeasca, Taraclia, Dubăsari, Căinari, Criuleni, Ialoveni, Căușeni și Cahul rămân blocate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pregătește modificarea modului de calculare a tarifelor pentru distribuția gazelor naturale, după ce a constatat că actualul mecanism permite includerea în facturile consumatorilor a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe companii care aparțin aceluiași proprietar. Autoritatea propune eliminarea recuperării repetate a acestor costuri, măsură care ar putea contribui la reducerea facturilor pentru populație și agenții economici.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în Republica Moldova activează 18 operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale, dintre care 12 sunt afiliați companiei Moldovagaz. Aceștia deservesc aproape 97% dintre consumatorii racordați la rețelele de distribuție.

ANRE explică faptul că, în prezent, veniturile reglementate ale operatorilor sunt calculate separat, inclusiv prin luarea în considerare a propriilor cheltuieli administrative. Ulterior, aceste costuri sunt agregate și recuperate prin tariful uniform de distribuție.

„Includerea integrală în veniturile reglementate a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe întreprinderi care aparțin aceluiași fondator, conduce la transferarea asupra consumatorilor a costurilor aferente menținerii unor structuri administrative paralele”, se arată în documentul ANRE.

Autoritatea consideră că recunoașterea acestor cheltuieli în tarif, fără justificarea necesității și eficienței lor, generează costuri suplimentare care contribuie la majorarea tarifului uniform pentru distribuția gazelor naturale.

Noua metodologie ar urma să permită recunoașterea cheltuielilor administrative comune o singură dată, în costurile unui singur operator desemnat de proprietar, pe o perioadă de cinci ani.

Măsura vizează inclusiv cheltuielile pentru conducerea executivă, consilierea managementului, contabilitate, resurse umane, asistență juridică, audit, servicii IT, secretariat, securitate internă și administrarea imobilelor.

În cazul în care proprietarul nu desemnează operatorul care va prelua aceste costuri în calculul tarifar, ANRE va selecta compania cu cea mai mare cifră de afaceri din anul precedent.

Instituția susține că noul mecanism va stimula centralizarea funcțiilor administrative comune și va împiedica includerea în tarife a unor cheltuieli care nu sunt indispensabile activității de distribuție.

„Consumatorii finali care achită prețuri la gazele naturale în componența cărora sunt tarifele pentru serviciul de distribuție vor beneficia de reduceri ale facturilor la gaze naturale”, se menționează în nota de fundamentare.

În prezent, tariful uniform pentru distribuția gazelor naturale către consumatorii racordați la rețelele de presiune joasă este de 4.974 de lei pentru o mie de metri cubi, echivalentul a 4,974 lei pentru un metru cub. Pentru rețelele de presiune medie, tariful constituie 1.463 de lei pentru o mie de metri cubi, iar pentru cele de presiune înaltă – 395 de lei.

Documentul nu prezintă însă o estimare a economiilor care ar putea rezulta din eliminarea cheltuielilor administrative paralele și nici o reducere concretă a tarifelor.