Persoanele fizice din Republica Moldova au cumpărat în acest an servicii de peste un miliard de lei de pe platformele internaționale. Totodată, platformele analizate au virat la buget peste 311 milioane de lei sub formă de TVA, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Declarațiile au fost făcute în contextul unei discuții despre banii încasați din publicitate de companii precum Meta și Google, care dețin Facebook și, respectiv, YouTube.
Potrivit ministrei, platformele internaționale sunt înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat ca plătitoare de TVA. Acestea achită taxa pentru serviciile vândute persoanelor fizice din țară. În cazul serviciilor cumpărate de persoane juridice, declararea TVA revine companiilor beneficiare.
Cea mai mare contribuție a unei singure platforme fără reprezentanță în Republica Moldova a depășit 81 de milioane de lei. Cele mai mici plăți au fost de câteva sute de lei. Belous nu a dezvăluit căror platforme le corespund aceste sume.
Totodată, ministra a confirmat că achizițiile persoanelor fizice au depășit un miliard de lei. Cheltuielile companiilor se adaugă acestei valori, însă oficiala nu a prezentat un total al serviciilor cumpărate de persoanele juridice.
„Nu pot da o cifră individualizată pe fiecare platformă, deoarece noi vedem doar cifra generală și coincide și cu serviciile de IT”, a explicat Victoria Belous.