Weekendul vine cu scumpiri ușoare la pompă: ANRE a stabilit noile prețuri la carburanți

25 Sept. 2026, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Sept. 2026, 11:55 // Actual //  Grîu Tatiana

În weekend, benzina și motorina se scumpesc ușor. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru perioada 26–28 septembrie noi prețuri maxime de comercializare a carburanților.

Un litru de benzină COR 95 va costa 34,28 lei, cu 9 bani mai mult decât prețul stabilit pentru ziua de 25 septembrie.

În același timp, motorina se scumpește cu doar 1 ban, până la 36,82 lei/litru.

25 Sept. 2026, 10:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Sept. 2026, 10:39 // Actual //  Grîu Tatiana

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a discutat cu omologul său ucrainean, Ghenadiy Chizhikov, despre pregătirile pentru Forumul „Reconstrucția Ucrainei – securitate, oportunități, investiții”, care va avea loc în perioada 22–23 octombrie 2026, la ROMEXPO, București.

Discuțiile s-au concentrat pe programul forumului, principalele teme de pe agenda evenimentului, participarea companiilor și oportunitățile de cooperare dintre mediile de afaceri din România, Republica Moldova și Ucraina.

Un accent aparte va fi pus pe identificarea unor noi oportunități pentru companiile din regiune, dezvoltarea parteneriatelor economice și promovarea proiectelor investiționale care pot contribui la reconstrucția și dezvoltarea Ucrainei.

Forumul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, cu participarea și implicarea Camerelor de Comerț și Industrie din Republica Moldova și Ucraina. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților, comunităților de afaceri și organizațiilor interesate de oportunitățile generate de procesul de reconstrucție a Ucrainei.

Evenimentul va oferi o platformă pentru dialog, schimb de experiență, prezentarea proiectelor și facilitarea contactelor de afaceri, contribuind la consolidarea cooperării economice regionale și la identificarea unor noi oportunități investiționale.

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova anunță că va continua să sprijine participarea companiilor moldovenești la inițiative economice regionale și să faciliteze accesul acestora la noi oportunități de cooperare și parteneriate.