100 de dolari tinerilor care se vaccinează! Un stat american încurajează imunizarea împotriva Covid-19

27 Apr. 2021, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Apr. 2021, 17:33 // Actual //  MD Bani

Statul american Virginia de Vest le va oferi tinerilor o obligațiune de 100 de dolari dacă acceptă să se vaccineze, informează BBC.

Stimulentul este oferit tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani. Autoritățile speră că în acest mod îi va „motiva” pe tineri să se vaccineze.

„Copiii noștri probabil nu realizează cu adevărat cât de importanți sunt în oprirea acestei pandemii”, a spus guvernatorul Jim Justice.

Virginia de Vest a fost unul dintre primele state americane în topul vaccinării, însă progresul a încetinit în ultimele săptămâni. Se presupune că tinerii sunt mai ezitanți în privința vaccinării.

Stimulentul de 100 de dolari va fi oferit și celor cu vârste între 16 și 35 de ani care s-au vaccinat anterior  în Virginia de Vest.

Plățile vor fi finanțate prin pachetul de asistență în pandemie de 1.900 de miliarde de dolari al SUA, denumit CARES, intrat în vigoare luna trecută.

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.