Cinci asociații de business îi cer premierului intensificarea procesului de vaccinare

23 Mart. 2021, 12:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
23 Mart. 2021, 12:01 // Actual //  MD Bani

Cinci asociații de business au solicitat, printr-un demers comun, prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi, impulsionarea procesului de vaccinare, precum și organizarea unui forum cu părțile implicate.

Asociația Investitorilor Străini (FIA Moldova), Asociația Patronală Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova), Asociația Businessului European (EBA Moldova), Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private (UIMSP) și Confederația Națională a Patronatului (CNPM)  susțin că,” în contextul evoluțiilor îngrijorătoare ale crizei epidemiologice, a numărului extrem de mare de infectări și decese, confirmat prin statisticile naționale și internaționale alarmante, a întregului sistem medical care se confruntă cu o criză fără precedent, se evidențiază tot mai conturat importanța Programului Național de Vaccinare”, scrie Bizlaw.

Asociațiile consideră rolul autorităților naționale în procesele de planificare, informare și organizare a vaccinării unul esențial, iar acțiunile în acest sens nu suportă amânare. Totodată, accestea își anunță deschiderea și angajamentul celor mai mari platforme asociative din domeniul antreprenorial de a participa în dialogul cu instituțiile naționale și partenerii de dezvoltare în vederea impulsionării procesului de vaccinare, fiind cea mai eficientă metodă de contracarare a crizei epidemiologice.

Oamenii de faceri solicită abordarea procesului vaccinării prin prisma următoarelor aspecte: previzibilitatea măsurilor ce urmează a fi întreprinse de autorități, oportunitățile de integrare a tuturor categoriilor de populație în Program, eforturile mediului public și privat de a pune la dispoziție vaccinurile împotriva noului tip de virus Covid-19, aspectele integrării tehnologiilor informaționale în proces (cum ar fi instituirea unei platforme naționale pentru informare și înregistrare a vaccinării populației).

Asociațiile semnatare ale demersului, solicită insistent organizarea unui forum pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, la care să participe toate părțile interesate la nivel național. Printre actorii principali implicați în dialog ar fi  Ministerul Sănătății, Muncii, Protecției Sociale, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Consiliul consultativ de sănătate publică pe lângă Prim-ministru și partenerii de dezvoltare activi în domeniul dat.

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.