2,2 milioane de lei pentru fiecare kilometru: autoritățile anunță lucrări de reparație pe drumul Bălți–Florești

18 Aug. 2026, 09:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 09:59 // Actual //  Grîu Tatiana

38,3 milioane de lei vor fi investiți în lucrări de întreținere periodică a drumului național R13 Bălți–Florești–R14, pe un sector cu lungimea totală de 17,455 kilometri din raionul Florești. Asta înseamnă un cost mediu estimat de aproximativ 2,2 milioane de lei pentru fiecare kilometru de drum, fără TVA.

Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție publică pentru lucrări pe porțiuni ale traseului din apropierea localităților Gura Căinarului, Mărculești, Varvareuca, Gvozdova și Gura Camencea.

Drumul va fi reparat pe două sectoare. Primul are aproximativ 10,26 kilometri și se întinde de la km 22+310 până la km 32+570, din apropierea satului Gura Căinarului până în zona orașului Florești. Al doilea sector are circa 7,20 kilometri și pornește de la km 32+570, din zona ocolirii orașului Florești, până în apropierea satului Gvozdova.

Lucrările vor include frezarea și plombarea gropilor, repararea porțiunilor grav deteriorate, astuparea fisurilor și aplicarea unor straturi bituminoase subțiri, în funcție de starea drumului. Autoritățile spun că intervențiile urmăresc atât îmbunătățirea carosabilului, cât și creșterea siguranței pentru șoferi.

Astfel, pe traseu vor fi aplicate marcaje rutiere cu microbile reflectorizante, pentru o vizibilitate mai bună pe timp de noapte, și vor fi instalate indicatoare rutiere.

Valoarea estimată a contractului este de 38 354 860 de lei, fără TVA, banii urmând să fie alocați din Fondul Rutier.

Companiile interesate își pot depune ofertele până la 2 septembrie 2026, ora 10:00.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 15:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 15:17 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Ulvi Bakhshaliyev, discuțiile fiind axate pe consolidarea relațiilor bilaterale, cooperarea economică și atragerea investițiilor azere în Republica Moldova.

Șeful Guvernului a apreciat relațiile dintre cele două state și a remarcat dezvoltarea Azerbaidjanului din ultimele decenii, precum și rolul acestuia în regiune, inclusiv în domeniul securității energetice.

„Republica Moldova privește Azerbaidjanul ca pe un partener important și un bun prieten al țării noastre. Avem mult respect pentru transformarea și dezvoltarea pe care Azerbaidjanul le-a realizat în ultimele decenii. Ne dorim ca relațiile dintre țările noastre să devină și mai apropiate și mai ambițioase, cu investiții, proiecte comune și legături economice tot mai puternice”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Unul dintre principalele subiecte abordate a fost cooperarea în domeniul energetic. Premierul a declarat că Republica Moldova este deschisă să devină un punct de acces către piața europeană pentru companiile din Azerbaidjan, inclusiv pentru cele care activează în sectorul energetic.

Tofan a apreciat, de asemenea, contribuția Azerbaidjanului la diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale și la consolidarea securității energetice europene.
Părțile au discutat și despre intensificarea relațiilor economice și investiționale, inclusiv prin contacte mai strânse între mediile de afaceri și atragerea companiilor azere în proiecte de dezvoltare din Republica Moldova.

Pe agenda discuțiilor s-a aflat și cooperarea culturală, fiind subliniată importanța continuării schimburilor dintre cele două țări, inclusiv prin participarea reciprocă a artiștilor și formațiilor la festivaluri, concerte și alte evenimente.

Premierul Vasile Tofan a declarat că relația dintre Republica Moldova și Azerbaidjan are o bază solidă și un potențial important de dezvoltare, iar Guvernul este interesat de un dialog politic activ și de proiecte concrete comune.