85 km de drum pentru 100 milioane de euro

04 Nov. 2022, 17:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Nov. 2022, 17:37 // Actual //  bani.md

BERD a aprobat extinderea unui contract de finanțare, în valoare de 100 mln. euro, pentru construcția și reparația a peste 85 de km de drum, anunță Ministerul Infrastructurii.

Este vorba de reabilitarea și modernizarea sectorului de drum R14, Soroca către Arionesti, total 31 km, reabilitarea și modernizarea sectorului de drum R8.1, Arionești către Otaci, total 9,4 km, lLucrări de reabilitare și serviciile aferente de supraveghere pe R33 Hîncești-Lăpușna-M1, total 37,2 km (Centura Cimișlia), dar și construcția sectorului de ocolire a orașului Vulcănești, total 8,58 km.

Sumele alocate pentru fiecare drum în parte vor fi incluse în amendamentul la contractul de finanțare, care urmează a fi semnat în cel mai scurt timp.

14 Iul. 2026, 17:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Iul. 2026, 17:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom Trading SRL a câștigat licitația organizată pe platforma Bursa Română de Mărfuri EST pentru furnizarea gazelor naturale către S.A. „Termoelectrica” în perioada octombrie–noiembrie 2026 și va asigura astfel o parte din necesarul de combustibil pentru începutul sezonului rece.

Potrivit companiei, contractul vizează livrarea unei cantități estimate de 618.438 MWh de gaze naturale, echivalentul a aproximativ 58,6 milioane de metri cubi.

Conform documentației licitației, pentru luna octombrie sunt planificate livrări de 178.911 MWh, iar pentru noiembrie – 439.527 MWh.

Gazele vor fi utilizate de Termoelectrica pentru producerea energiei termice și electrice, în contextul pregătirii și începerii sezonului de încălzire.

Reprezentanții Energocom susțin că adjudecarea contractului consolidează poziția Energocom Trading pe segmentul concurențial al pieței gazelor naturale din Republica Moldova și demonstrează capacitatea companiei de a oferi soluții competitive pentru consumatorii industriali și instituționali.

Termoelectrica asigură circa 25 la sută din necesarul de curent al Republicii Moldova și livrează căldură centralizată în municipiul Chișinău. În prezent, datoriile istorice sunt de circa 1,3 miliarde de lei către Energocom și încă 660 de milioane de lei către Moldovagaz.