Investiţii europene de peste un milion de euro în dezvoltarea antreprenoriatului social din Republica Moldova

19 Nov. 2024, 09:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Nov. 2024, 09:52 // Actual //  bani.md

Fundaţia Est-Europeană, prin intermediul căreia 10 organizaţii ale societăţii civile din Republica Moldova, inlcusiv din stânga Nistrului, au primit granturi nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Suedia, a publicat o broşură electronică, în care sunt incluşi beneficiarii proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”.

Astfel, pe paginile acesteia se regăsesc grantiştii care au obţinut sprijin financiar în valoare de 37 500 de euro. Este vorba de antreprenori sociali care au dezvoltat sau lansat afaceri diverse, destinate educaţiei şi distracţiei copiilor; instruirii adulţilor, pentru a căpăta abilităţi de muncă la calculator; reabilitarării stării de sănătate a maturilor; incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în grupurile cu risc sporit sau oferirea de servicii copiilor cu necesităţi educaţionale speciale.

Toate aceste afaceri sociale vin să contribuie la dezvoltarea oamenilor şi a comunităţilor din Republica Moldova şi sunt un exemplu de antreprenoriat în ţara noastră, care nu urmăreşte doar profitul, dar şi bunăstarea societăţii.

Proiectul „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova” a început în data de 1 ianuarie 2022 şi se încheie pe 31 decembrie 2024. În total, în cadrul acestuia, pentru dezvoltarea antreprenoriatului social în ţara noastră au fost investiţi 1.123.000 de euro.

Realitatea Live

16 Oct. 2025, 17:34
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
16 Oct. 2025, 17:34 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a avut o întrevedere cu Kenji Okamura, director general adjunct al Fondului Monetar Internațional (FMI), în cadrul Reuniunilor anuale ale Grupului Băncii Mondiale și FMI, care se desfășoară la Washington în perioada 13–18 octombrie 2025.

Discuțiile s-au concentrat pe perspectivele economice globale și regionale, pe reziliența economiei Republicii Moldova și pe rolul BNM în consolidarea stabilității financiare și promovarea reformelor structurale, în linie cu obiectivul de aderare la Uniunea Europeană.

Anca Dragu a prezentat evoluțiile macroeconomice recente, accentuând menținerea unui sector bancar solid și bine capitalizat, progresele în guvernanță și transparență, precum și modernizarea infrastructurii de plăți. Ea a subliniat că operarea Moldovei în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) confirmă maturizarea cadrului instituțional și apropierea de standardele europene.

Kenji Okamura a remarcat aderarea la SEPA drept un semnal de încredere al partenerilor internaționali în soliditatea sistemului financiar moldovenesc, menționând și finalizarea cu succes a exercițiului FSAP (Programul de Evaluare a Sectorului Financiar) realizat de FMI și Banca Mondială. Evaluarea a vizat calitatea reglementării și supravegherii bancare, capacitatea de gestionare a crizelor și accesul IMM-urilor la finanțare.

„Vom continua parcursul european al Republicii Moldova cu aceeași consecvență și încredere: stabilitate, transparență și reforme. Prin modernizarea infrastructurii de plăți și consolidarea guvernanței, apropiem sistemul financiar al Republicii Moldova de standardele europene și contribuim la creșterea încrederii și a rezilienței economice”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

În perioada următoare, BNM și FMI vor aprofunda cooperarea pentru consolidarea cadrului macroprudențial și sporirea stabilității sistemului financiar național.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII