Scenariul negru al crizei! Recean pregătește instituirea stării de urgență în cazul în care Gazprom închide robinetul

06 Dec. 2024, 13:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Dec. 2024, 13:42 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Dorin Recean a anunțat astăzi că autoritățile moldovene se pregătesc pentru un scenariu de criză energetică, în contextul unei posibile deconectări a gazului în regiunea Transnistria din partea Rusiei. În cadrul unei ședințe de lucru la Ministerul Energiei, Recean a subliniat importanța pregătirii adecvate și a trasat direcțiile de acțiune pentru perioada următoare.

„Am organizat prima ședință de lucru dimineață, în cadrul căreia au fost stabilite principalele direcții de activitate pentru perioada imediat următoare. Vom pregăti instituirea stării de urgență în domeniul energetic, iar săptămâna viitoare vom înainta toate demersurile necesare către Comisia pentru Situații Excepționale, Guvern și Parlament, pentru a o institui începând cu 16 decembrie”, a declarat premierul.

Totodată, Recean l-a desemnat pe secretarul de stat Constantin Borosan să coordoneze toate procesele administrative și organizatorice la Ministerul Energiei pe perioada în care va deține portofoliul de ministru. „Este esențial să avem o coordonare eficientă și rapidă în fața unui astfel de scenariu, iar Borosan va fi responsabil de implementarea măsurilor necesare”, a completat premierul.

De la 1 ianuarie Ucraina nu va mai tranzita gazul rusesc pe teritoriul său, respectiv va afecta Republica Moldova care este dependentă de energia electrică livrată de centrala de la Cuciurgan, care funcționează în baza gazului rusesc gratuit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Iul. 2026, 17:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Iul. 2026, 17:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a efectuat o vizită pe șantierul drumului național R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră din Republica Moldova, aflat în construcție de peste șase ani și care a ratat deja mai multe termene de finalizare.

Potrivit ministrului, vizita a avut loc împreună cu reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor (AND) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), finanțatorul proiectului.

„Am mers în șantier să verificăm direct cum avansează lucrările împreună cu echipa Administrației Naționale a Drumurilor și partenerii noștri de la BERD. Sarcina a fost să evaluăm ritmul execuției și am discutat soluțiile necesare pentru ca proiectul să fie finalizat la timp și la standardele asumate”, a declarat Vladimir Bolea într-o postare pe Facebook.

Ministrul susține că pe cei aproximativ 83 de kilometri ai traseului se execută lucrări de asfaltare, construcție de poduri, trotuare, sensuri giratorii și drumuri de acces.

Totuși, potrivit ultimelor date prezentate de AND, proiectul este realizat în proporție de doar 62%, deși drumul trebuia dat în exploatare încă din februarie 2023.

Contractul, în valoare de peste 56 de milioane de euro, este finanțat de BERD. Inițial, lucrările au fost atribuite companiei italiene Serenissima Costruzioni S.P.A., însă aceasta nu le-a început după intrarea în insolvență. Ulterior, proiectul a fost preluat de compania turcă OZKA, specializată în construcția și întreținerea infrastructurii rutiere.

Deși termenul de finalizare a fost prelungit până la sfârșitul anului 2024, lucrările nu au fost încheiate. Recent, antreprenorul general a subcontractat compania Nouconst, care urmează să aștearnă stratul de uzură până la sfârșitul acestui an, iar finalizarea completă a proiectului este planificată pentru 2026.

Reabilitarea drumului național R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești a început oficial la 21 februarie 2020, ceea ce înseamnă că proiectul se află în execuție de peste șase ani