Promisiunile „aeriene” ale autorităților. După Spînu, și Bolea promite să dezvolte aeroportul din Chișinău

11 Dec. 2024, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Dec. 2024, 11:01 // Actual //  bani.md

Aeroportul Internațional Chișinău nu mai face față fluxului de călători din ultimii ani, iar singurul terminal pentru pasageri de la aerogară și-a depășit cu mult capacitatea, fapt ce generează cozi imense și întârzieri la decolare și aterizare. Una dintre soluții este construcția unui nou terminal, însă, deocamdată, în afara de promisiuni, pași concreți în această privință nu au fost făcuți de către autoritățile statului, în a căror gestiune se află astăzi aerogara, scriu jurnaliștii de la ziua.md.

Promisiunile „aeriene” ale autorităților

În mai 2024, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, declara că, până la finele anului, va fi elaborat un studiu de fezabilitate pentru îmbunătățirea infrastructurii Aeroportului.

„Dacă ne uităm la toate parcările, infrastructura pe care o avem și terminalele din Aeroport, este un semn că nu e suficient pentru un astfel de număr de pasageri. Noi avem un Acord cu Corporația Financiară Internațională (IFC), parte componentă a Băncii Mondiale, și vom începe un studiu de fezabilitate anul acesta și sperăm că până la finele anului vom avea deja elaborat planul de fezabilitate pentru îmbunătățirea infrastructurală a Aeroportuluiˮ, spunea Spînu în luna mai.

O declarație similară a fost făcută, în august 2023, de către fostul  administratorul al Aeroportului, Constantin Vozian.

„Construcția unui nou terminal este inclusă în master-planul de dezvoltare a Aeroportului. Deja devine și o necesitate”, a precizat Constantin Vozian.

Cu promisiuni similare a venit și noul ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul unei ședințe la aeroport, care a avut loc marți, 10 decembrie, mai scrie ziua.md.

„La ședința cu angajații AIC s-a vorbit despre digitalizarea controlului de pașapoarte, implementarea tehnologiilor avansate, precum self check-in, recunoașterea facială și detectarea comportamentală, pentru a asigura un proces rapid și sigur pentru pasageri. La fel, discuțiile au vizat extinderea parcării aeroportului prin dezvoltarea unui proiect de parcare modernă în partea de est a aeroportului, menit să crească capacitatea și accesibilitatea. În același timp, a fost evidențiat fluxul record de pasageri înregistrat, cu atingerea, până la sfârșitul anului, a unui nou prag istoric de 4 milioane de pasageri anuali”, se arată în comunicatul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Aceleași promisiuni au fost formulate și într-un comunicat al Aeroportului, care a accentuat că, în cadrul ședinței s-a vorbit și despre extinderea terminalului de pasageri.

Dezvoltarea aeroportului din Chișinău, pusă pe pauză

Ultima dată, terminalul de pasageri a fost reconstruit și extins în perioada 2015-2018 de către fostul concesionar al aeroportului. Până la reconstrucție, terminalul de pasageri avea o suprafața de 10.715 m2. Pentru a majora capacitatea traficului de pasageri conform standardelor Asociației Internaționale de Transport Aerian, terminalul a fost extins până la 15.650 m2. Noul terminal intra în categoria de clasa „C” de confort și fluiditate și corespundea unui trafic anual de până la 2,6 milioane de pasageri sau până la 1500 de pasageri pe oră la decolare și aterizare în orele de vârf, potrivit ziua.md.

În acea perioadă, efectuarea tuturor formalităților, de la înregistrarea tichetului de zbor, trecerea controlului de securitate, controlul pașapoartelor la poliția de frontiera și controlul vamal până la intrarea în zona sterilă, dura până la 15 minute. Astăzi, din cauza unui număr mult mai mare de pasageri, acest proces durează peste 40 minute.

Capacitatea terminalului a fost depășită odată cu începerea războiului din Ucraina. Traficul pentru anul 2023 a ajuns la cifra de 2 838 073 de pasageri, potrivit datelor disponibile ale Autorității Aeronautice Civile. Mai mult, la începutul anului 2023, conform prognozelor Airports Council International, pentru anul 2024 era preconizată o creștere de minimum 20 la sută a traficului.

Conform standardelor internaționale, unui pasager din aeroporturile de categoria de confort „C”, așa cum este cel din Chișinău, trebuie să îi revină, în medie, o suprafață de 20 m2. Astfel, la traficul din ziua de azi, care se apropie de 4 milioane pe an, este nevoie de un terminal de cel puțin 30.000 m2, adică dublu față de cât avem astăzi, mai scriu jurnaliștii de la ziua.md.

Potrivit datelor statistice din sursele deschise și oficiale, în perioada ianuarie – noiembrie 2024, traficul de pasageri a constituit 3 811 477 pasageri, ceea ce reprezintă mult peste capacitatea de operare a termalului, preconizată pentru un flux de 2,6 milioane de pasageri anual.

Între timp, măsurile luate de către autorități pentru a face față numărului mare de pasageri au fost departe de a rezolva situația. Interzicerea în mai multe rânduri a accesului în terminalul aeroportului pentru persoanele care petrec pasagerii nu doar că nu au dat rezultate în ceea ce privește fluidizarea, ci au stârnit nemulțumiri în societate. O altă decizie controversată este și intenția de a suplimenta lista funcționarilor și demnitarilor care vor fi deserviți de Sala delegațiilor oficiale a Aeroportului Chișinău atunci când pleacă sau vin din deplasările din străinătate, scrie ziua.md.

Potrivit unui proiect de hotărâre supus consultărilor publice, printre noii privilegiați se numără viceguvernatorii Băncii Naționale, secretarii generali ai Parlamentului și Președinției și șefii de cabinete și consilierii șefului statului, ai premierului și președintelui Parlamentului.

De asemenea, potrivit ziua.md, în listă au mai fost incluși și șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale și directorul Serviciului de Protecție și Pază de Stat, precum și adjuncții săi. Executivul mai anunță că urmează să fie deserviți gratis prin Sala VIP a Aeroportului Chișinău și reprezentanții oficiali, invitați în Republica Moldova de vicepreședinții Parlamentului.

Realitatea Live

08 Nov. 2025, 11:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
08 Nov. 2025, 11:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

În peste 17 ani de activitate, compania Azamet a parcurs un drum impresionant — de la un mic magazin de familie din Cazaclia, raionul Ceadîr-Lunga, la un grup de companii care distribuie peste 50 de branduri internaționale și deține propria linie de producție. Astăzi, Azamet este membră a Asociației Europene a Distribuitorilor și Producătorilor (ESMA), o recunoaștere a standardelor europene de calitate și profesionalism la care a ajuns o afacere pornită dintr-un sat din sudul Moldovei, scrie modernbayer.md.

Fondatoarea companiei, Valentina Uzun, vorbește despre începuturile, provocările și ambițiile care au transformat Azamet într-un jucător important al pieței FMCG din Republica Moldova.

„Am început în 2007, cu un mic magazin de retail în satul natal. În câțiva ani, am deschis filiale în centrul și nordul țării, ceea ce ne-a permis să devenim distribuitor național. Primul brand importat a fost Lukas, o companie ucraineană cu care colaborăm și astăzi”, povestește Valentina Uzun.

În 2016, aderarea la ESMA a fost un pas decisiv pentru companie. „Apartenența la o asociație europeană ne-a oferit acces la o rețea globală de distribuitori și la o nouă perspectivă — aceea de a crea tendințe pe piață, nu doar de a le urma.”

Fosta jurnalistă spune că a ales calea afacerilor din nevoia de independență și echilibru. „Am renunțat la presă într-o perioadă în care valorile societății se schimbau. Antreprenoriatul mi s-a părut o cale mai sigură și mai liberă. În FMCG am văzut stabilitatea: oricâte crize ar fi, oamenii vor avea mereu nevoie de produsele de bază.”

50 de branduri și o filozofie bazată pe încredere
Astăzi, Azamet colaborează cu peste 50 de mărci internaționale. „Alegem parteneri care cred în creșterea comună și gândesc pe termen lung. Afacerile se construiesc pe încredere și pe relații umane, nu doar pe cifre”, explică Uzun.

Compania are depozite la Chișinău, Bălți și Ceadîr-Lunga, iar din 2024 gestionează livrările printr-un centru logistic unic și un sistem cross-docking, care permite distribuția în 24 de ore în toată țara. Azamet a implementat și soluții digitale moderne: gestionarea automată a comenzilor, sistem Warehouse Management și Transport Management System, plus un tablou de bord Power BI pentru vânzări, marketing și finanțe.

Dincolo de distribuție, compania investește în producție proprie, prin Azamet Pro, specializată în uleiuri presate la rece din semințe și nuci. „Exportăm în Germania, Franța, Ungaria, Țările Baltice, Belarus și Anglia, iar valoarea exporturilor atinge 1 milion de euro anual. Urmează extinderea pe piețele Benelux, Scandinavia, Elveția și Israel”, spune fondatoarea.

Azamet are 346 de angajați, dintre care mulți lucrează încă din primele zile ale companiei. „Nucleul echipei a crescut odată cu noi. Loialitatea, respectul și valorile comune sunt baza culturii noastre corporative”, afirmă Valentina Uzun.

Pentru următorii ani, Azamet mizează pe diversificare: dezvoltarea categoriilor Healthy Food, Canned Food și Asian Food, investiții într-o nouă infrastructură de producție și consolidarea brandului Biateca pe piața europeană. În paralel, Valentina Uzun își propune să creeze o Asociație a Distribuitorilor FMCG din Moldova, după modelul ESMA.

„Am demonstrat că o afacere mare se poate construi dintr-un sat mic, dacă este făcută cu pasiune, muncă și valori umane. Acesta e adevăratul capital al unei companii”, concluzionează fondatoarea Azamet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII