Comerțul ilegal cu țigarete în Moldova a constituit 9.8% în 2024

26 Feb. 2025, 11:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Feb. 2025, 11:34 // Actual //  MD Bani

În perioada septembrie-octombrie 2024, comerțul ilegal cu țigarete în Republica Moldova a constituit 9.8%, înregistrând o scădere de 1.9 puncte procentuale față de septembrie-octombrie 2023, relevă datele studiului IPSOS.

Rezultatele cercetării arată că principala sursă a comerțului ilegal o constituie țigaretele de origine necunoscută, care nu corespund legislației naționale sau care copie o marcă autentică fără autorizare, ponderea acestora fiind de 5.8%. Totodată, studiul relevă o creștere semnificativă a comerțului ilicit cu țigarete fără timbru de acciz („illicit whites”). Ponderea acestora reprezintă 3.0%, în creștere cu 2.3 puncte procentuale. Ponderea produselor de tutun destinate comercializării în alte țări decât Moldova („non-domestic duty-paid”) este 0.6%, iar a țigaretelor de origine „duty-free” – 0.4%.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat în municipiul Chișinău, unde comerțul ilicit cu produse de tutun a constituit 6.9%, în perioada septembrie-octombrie 2024, cu 3.2 puncte procentuale mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare piață de țigări ilicite totuși se înregistrează în regiunea de Sud a țării, comerțul ilegal ajungând la 14.7%, într-o ușoară creștere de 0.1 puncte procentuale. În Centrul țării s-a înregistrat cea mai mare scădere, de la 14.2% la 7.2%, iar în regiunea de Nord – de la 14.0% la 11.5%.

Prețul mediu de achiziționare a țigaretelor ilicite este de aproximativ 34.9  lei pentru un pachet, în timp ce prețul mediu al unui pachet de țigarete comercializate legal este de 47.4  lei.

Studiul realizat de IPSOS mai arată că magazinele alimentare rămân principalul canal de achiziționare a produsele ilegale, cu o pondere de peste 60%. În ascensiune este și ponderea comerțului ilicit cu țigarete în minimarketuri, unde s-a înregistrat o creștere de la 10.8% la 14.1%. Acestea sunt urmate de supermarketuri, cu o pondere de 7.3%. De asemenea, ponderea comerțului ilegal s-a majorat în piețe cu 3.5 puncte procentuale, constituind 6.4%.

Studiul a fost realizat de către compania IPSOS, una dintre cele mai mari companii de cercetări de piață din lume, în perioada septembrie-octombrie 2024. Studiul precedent a fost realizat în lunile septembrie-octombrie 2023. Metodologia cercetării prevede interviuri cu colectarea de mostre. În total, au fost chestionați 1.500 de fumători adulți cu vârsta cuprinsă între 19 și 64 de ani, din zonele rurale și urbane ale țării, cu excepția regiunii transnistrene. Studiul a fost realizat la comanda principalilor producători de țigarete din Moldova – JTI și PMI.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.