Trump amenință Rusia cu sancțiuni devastatoare după refuzul lui Putin de a negocia pacea

07 Mart. 2025, 17:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2025, 17:21 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că va impune noi sancțiuni economice severe împotriva Rusiei, dacă Moscova nu acceptă un armistițiu cu Ucraina și nu se angajează într-un proces real de pace.

„Având în vedere că Rusia zdrobește Ucraina pe câmpul de luptă, iau în considerare impunerea unor sancțiuni bancare masive, precum și tarife comerciale împotriva Rusiei, până când va fi atins un armistițiu și un acord de pace definitiv”, a scris Trump pe Truth Social, rețeaua sa de socializare.

Trump a subliniat că atât Moscova, cât și Kievul trebuie să accepte negocieri imediate, înainte ca situația să escaladeze și mai mult.

Declarația liderului american vine la o zi după ce Vladimir Putin a afirmat că Rusia nu va face niciun compromis în procesul de reglementare a conflictului din Ucraina. În timpul unei întâlniri cu reprezentanți ai fundației „Apărătorii Patriei”, Putin a declarat că Rusia „trebuie să aleagă o variantă de pace care să îi asigure securitatea pe termen lung”.

„Nu avem nevoie de nimic străin, dar nici ce este al nostru nu vom ceda”, a spus liderul rus, sugerând că Moscova nu este dispusă să renunțe la teritoriile ocupate.

Potrivit Bloomberg, Kremlinul a cerut, în cadrul discuțiilor cu Washingtonul, ca Ucraina să accepte o reducere semnificativă a forțelor sale armate, să renunțe la aderarea la NATO și să recunoască controlul de facto al Rusiei asupra teritoriilor ocupate.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a prezentat la sfârșitul lunii februarie condiții și mai dure: cedarea totală a regiunilor Zaporojie, Lugansk, Donețk și Herson, inclusiv a zonelor aflate în prezent sub control ucrainean.

„Au existat idei de a trasa o linie de demarcație între Rusia și Ucraina. În primul rând, acest lucru nu se va întâmpla, avem o Constituție bazată pe voința poporului. În al doilea rând, ceea ce va rămâne din Ucraina trebuie să fie eliberat de legile rasiste”, a declarat Lavrov.

În prezent, trupele ruse controlează aproximativ 98,6% din Lugansk, 62,6% din Donețk, 71,9% din Zaporojie și 69,3% din Herson, conform surselor oficiale rusești.

Escaladarea declarațiilor de ambele părți sugerează că un compromis în conflictul ruso-ucrainean rămâne deocamdată improbabil, iar impunerea unor noi sancțiuni americane ar putea amplifica și mai mult tensiunile internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Dec. 2025, 14:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Dec. 2025, 14:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Începând cu 1 ianuarie 2026, România va introduce o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet sub 150 de euro comandat de pe platforme din afara Uniunii Europene, precum Shein, Temu, AliExpress (China) sau Trendyol (Turcia). Măsura face parte dintr-un pachet legislativ adoptat de Guvernul de la București și validat de Curtea Constituțională, care actualizează termenul inițial de aplicare, depășit în noiembrie 2025, scrie antena3.ro.

Noua taxă vine în contextul unei exploziei a comenzilor online extracomunitare. Potrivit Guvernului României, numărul coletelor non-UE livrate zilnic a crescut de peste 50 de ori, ajungând la peste 200.000 de colete pe zi. Pentru anul 2025 se estimează că în România vor intra aproximativ 78 de milioane de colete sub pragul de 150 de euro, în prezent scutite de taxe vamale, cu o valoare medie de 50 de euro per colet.

Măsura este susținută de Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), care acuză platformele asiatice de concurență neloială față de comercianții locali. Reprezentanții asociației susțin că multe produse nu respectă standardele europene de siguranță și etichetare, dar beneficiază de avantajul lipsei taxelor. Potrivit ARMO, fără această taxă, România riscă pierderi fiscale de peste 10,8 miliarde de lei anual, iar până în 2027 acestea s-ar putea dubla.

Subiectul este relevant și pentru Republica Moldova, unde platformele precum Temu, Shein sau AliExpress sunt utilizate pe scară largă, iar autoritățile analizează deja posibile măsuri similare. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat  că încasările potențiale din taxarea coletelor provenite de pe platformele internaționale s-ar putea ridica la peste un miliard de lei, în condițiile actualului volum de importuri mici, fragmentate și slab fiscalizate.

În contextul în care Uniunea Europeană pregătește, la rândul său, o taxă pentru coletele non-UE, iar anual aproximativ 4,6 miliarde de colete tranzitează granițele europene, Republica Moldova ar putea fi nevoită să-și armonizeze politicile fiscale și vamale pentru a limita pierderile bugetare și concurența neloială asupra comercianților locali.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII