Moldova, trecută pe lista neagră a lui Putin! Camioanele noastre, interzise în Rusia

28 Mart. 2025, 09:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Mart. 2025, 09:57 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Începând cu 28 martie 2025, Republica Moldova va fi inclusă pe lista țărilor pentru care Rusia impune restricții privind transportul rutier internațional de mărfuri.

Conform noilor prevederi, Moldova se alătură Ucrainei, statelor membre ale Uniunii Europene, Norvegiei, Regatului Unit și Irlandei de Nord pe lista statelor considerate de Moscova ca aplicând măsuri restrictive împotriva cetățenilor și companiilor din Federația Rusă în sectorul transportului rutier de marfă.

Astfel, transportatorii moldoveni nu vor mai putea efectua livrări directe pe teritoriul Rusiei cu vehicule proprii. Mărfurile vor trebui transbordate pe camioane înmatriculate în Federația Rusă sau Republica Belarus la punctele de frontieră sau în zone de transbordare desemnate.

Restricțiile se aplică transporturilor bilaterale, celor de tranzit, precum și celor cu plecare din sau cu destinația către o țară terță.

Totodată, Rusia a restrâns și lista categoriilor de mărfuri exceptate de la aceste interdicții. Au fost eliminate din lista excepțiilor mărfurile încadrate în grupele tarifare 18 (produse din cacao), 22 (băuturi, inclusiv alcoolice) și 24 (produse din tutun) conform codurilor TARIC ale Uniunii Economice Eurasiatice. Aceste excluderi vor intra în vigoare începând cu 24 aprilie 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Sept. 2026, 15:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 15:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) dispune în prezent de 12 locomotive funcționale, iar problema deficitului de vagoane nu se mai resimte la nivelul de altădată, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Potrivit ministrului, cele 12 locomotive aflate în stare de funcționare sunt unități moderne produse în Kazahstan, cunoscute printre angajații CFM drept „kazahii”.

„Locomotive sunt 12 în stare de funcționare. La calea ferată le numesc„kazahii“, pentru că au fost produse în Kazahstan. Sunt foarte bune, moderne, cu condiții foarte bune”, a declarat Bolea.

Ministrul a precizat că locomotivele au fost procurate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, însă banii acordați pentru achiziția acestora reprezintă un credit care trebuie rambursat de întreprinderea feroviară.

Bolea s-a referit și la informațiile privind eventuala transmitere către Ucraina a 20 de locomotive vechi, care urmau să fie valorificate drept fier vechi. Potrivit acestuia, deocamdată locomotivele respective nu au fost transmise.

În același timp, ministrul afirmă că CFM valorifică în prezent cantități reduse de fier vechi, iar autoritățile intenționează să modifice legislația pentru a schimba mecanismul prin care acesta este comercializat.

Bolea s-a declarat sceptic față de actualul sistem de licitații și susține trecerea la vânzarea prin bursă, pe care o consideră o metodă mai transparentă și care ar permite participarea unor cumpărători mari de fier vechi.

„Eu nu cred în licitații. Cred în bursă, unde există o metodă mai transparentă de cumpărare și vânzare”, a afirmat ministrul.