Bătălie pe mega-watt! Licitația de 200 milioane de euro pentru energie verde are câștigătorii desemnați

24 Iun. 2025, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Iun. 2025, 10:46 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Energiei a anunțat astăzi rezultatele licitației pentru desemnarea producătorilor eligibili mari în sectorul energiei regenerabile, cu o capacitate totală adjudecată de 165 MW. Câștigătorii vor construi parcuri eoliene și fotovoltaice, iar investițiile estimate se ridică la 200 de milioane de euro în următorii trei ani.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și secretara de stat Carolina Novac.

După analiza celor 8 oferte financiare, 5 proiecte au fost desemnate câștigătoare pentru capacitatea totală de 105 MW:

Lumina Noastră SRL – 2 parcuri cu o capacitate totală de 65 MW, la prețurile de 1,2498 lei/kWh și 1,3298 lei/kWh;
Navitas Energy SRL – 2 parcuri (12,5 MW total) cu tarifele de 1,4120 lei/kWh și 1,4200 lei/kWh;
Windnova SRL – un parc de 27,5 MW, cu prețul de 1,4298 lei/kWh.
Câștigători – energie fotovoltaică (60 MW)
Din cele 24 de oferte, 6 proiecte au fost selectate pentru energia solară:

KKK Invest SRL – un parc de 5,7 MW, la prețul de 1,1399 lei/kWh;
Lumina Noastră SRL – 5 parcuri totalizând 54,3 MW, cu tarife între 1,1398 și 1,1900 lei/kWh.
„Ne bucurăm să vedem un interes real al investitorilor locali și un potențial care ne oferă speranțe solide pentru viitor. Aceste licitații contribuie la construirea unei cooperări regionale reziliente, care reduce riscurile și protejează cetățenii”, a declarat ministrul Junghietu.

O nouă rundă de licitații este planificată pentru octombrie 2025, pentru 173 MW în eolian, incluzând pentru prima dată soluții de stocare de până la 22 MW. Ofertele vor putea fi depuse până în martie 2026.

Republica Moldova oferă trei forme de sprijin pentru producătorii de energie verde:

Facturarea netă – pentru micii producători (din 2024, înlocuiește contorizarea netă);
Tarif fix 15 ani – pentru centrale sub 4 MW eolian/biogaz;
Preț fix 15 ani – pentru centrale mai mari, atribuite prin licitații.
Producătorii desemnați vor avea contracte garantate cu Energocom pentru o perioadă de 15 ani, la prețul ofertat, ajustabil la inflație. Centralele urmează a fi instalate în cel mult 36 de luni, după publicarea hotărârii de Guvern privind atribuirea statutului de „producător eligibil mare”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 13:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 13:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Atacatorii au accesat datele a circa 450 000 de persoane în timpul atacului cibernetic din octombrie, potrivit ultimelor evaluări prezentate de Maia Sandu după ședința Consiliului Național de Securitate. Președinta a avertizat că informațiile sustrase, printre care date despre rude și din permisele de conducere, pot fi folosite de escroci pentru a se da drept angajați ai Poliției sau ai unei bănci.

Șefa statului a explicat că escrocii pot combina IDNP-ul unei persoane cu informații despre rudele acesteia, date din permisul de conducere sau, în unele cazuri, codul IBAN. Într-un apel sau într-un mesaj, ei se pot folosi de aceste detalii pentru a câștiga încrederea persoanei și a-i cere parole, coduri PIN ori datele cardului.

„Chiar dacă au fost exfiltrate datele IBAN, această informație nu este suficientă pentru a accesa conturile bancare. Oricum, băncile vor fi informate despre oamenii ale căror date au fost accesate pentru a face verificări suplimentare în cazul în care vor fi inițiate tranzacții în numele acestor oameni”, a declarat Maia Sandu, precizând că un cod IBAN, luat separat, nu permite accesarea unui cont.

Atacul s-a produs în infrastructura administrată de Agenția de Guvernare Electronică. Sistemele verificau aplicația care solicita informațiile, însă nu verificau cine o folosea și dacă persoana respectivă avea dreptul să consulte datele. Astfel, printr-o singură aplicație, atacatorii au putut accesa registrele a cel puțin zece instituții. Aceștia aveau deja un set de IDNP-uri, pe care le-au folosit pentru a căuta alte informații. Sistemele nu aveau nici controale privind volumul de date accesate, nici alerte care să semnaleze un număr neobișnuit de solicitări.

Cererile automate au început în seara de 19 octombrie și au venit de la peste 638 de adrese IP. Pe 20 octombrie, în ziua cu cea mai intensă activitate, sistemele au înregistrat aproximativ un milion de solicitări de acces. În aceeași zi au fost extrase peste 260.000 de înregistrări cu informații despre rude.

Agenția de Guvernare Electronică a oprit extragerea acestui tip de date pe 21 octombrie. Blocarea accesului atacatorilor a început pe 23 octombrie și a fost finalizată pe 24 octombrie.