Exproprieri de amploare în toată Moldova: 70% și-au primit banii, ceilalți mai au 3 ani la dispoziție

08 Iul. 2025, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Iul. 2025, 10:04 // Actual //  Ursu Victor

Procesul de expropriere necesar construirii Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești–Chișinău a ajuns în toate cele 34 de localități traversate de viitorul traseu, iar peste 70 % dintre proprietarii de terenuri au încasat deja compensațiile, anunță Unitățile Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Directorul UCIPE, Ruslan Surugiu, subliniază că procedura este „complexă și solicitantă”, presupunând evaluarea fiecărei parcele, calculul despăgubirilor și identificarea tuturor deținătorilor de drept. Dificultățile apar în special acolo unde proprietarii au decedat și moștenitorii nu și-au perfectat succesiunea, blocând plata compensațiilor.

Conform legii, titularii care nu au depus încă solicitarea pot cere despăgubirile timp de trei ani de la data primirii propunerii de expropriere – adică până în 2027 sau 2028, în funcție de momentul notificării. Cererea, însoțită de documentele care dovedesc dreptul de proprietate, trebuie trimisă la sediul UCIPE din Chișinău (str. Alecu Russo 1, bloc A1, et. 16). După procesare, plata poate fi ridicată la orice Oficiu Poștal, sumele fiind deja rezervate într-un cont special.

În total, pentru construirea liniei de 400 kV au fost expropriate peste 5 450 de terenuri, dintre care aproximativ 900 definitiv. Proiectul, declarat de utilitate publică de interes național prin Legea 120/2022, este implementat de Ministerul Energiei și UCIPE cu finanțare de la Banca Mondială și este esențial pentru securitatea alimentării cu energie a Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Iun. 2026, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 09:32 // Actual //  Ursu Victor

Introducerea TVA de 20% la livrarea locuințelor noi, prevăzută în proiectul de modificare a politicii fiscale, ar putea duce la scumpirea apartamentelor și la o încetinire suplimentară a pieței imobiliare. Avertismentul vine din partea expertului imobiliar Marin Gospodarenco, care a analizat impactul măsurilor propuse de Guvern.

Potrivit acestuia, TVA-ul nu se va aplica tuturor tranzacțiilor imobiliare, ci doar locuințelor noi comercializate de dezvoltatori. Vânzările dintre persoane fizice, pe piața secundară, vor rămâne în continuare scutite de această taxă.

„Nu este vorba despre o majorare automată cu 20% a prețului fiecărui apartament. Dezvoltatorii vor putea deduce TVA-ul achitat pentru materialele de construcție, cost care în prezent este inclus în prețul final. Din acest motiv, scumpirea reală ar putea fi sub sau în jurul nivelului de 20%”, susține Gospodarenco.

Expertul atrage atenția și asupra modificărilor propuse la impozitarea câștigurilor din vânzarea proprietăților. Potrivit acestuia, impozitul efectiv pe câștig ar urma să crească de la aproximativ 6% la 15%, iar locuința de bază va putea fi impozitată în cazul unui câștig ce depășește un milion de lei.

„Vânzarea devine mai scumpă, iar piața riscă să fie și mai blocată”, consideră specialistul.

Totuși, Gospodarenco subliniază că măsurile nu sunt definitive. În prezent, acestea fac parte dintr-un proiect aflat în consultare publică și urmează să parcurgă etapele de avizare guvernamentală și dezbatere parlamentară.

„Experiența arată că tocmai măsurile cu cel mai mare cost social, precum TVA-ul la locuințe, TVA-ul la alimente sau impozitarea locuinței de bază, sunt cele mai expuse modificărilor și amendamentelor în Parlament”, a conchis expertul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!