Prețurile energiei electrice au crescut pe piețele europene, iar România se numără din nou printre țările cu cea mai scumpă electricitate. Pentru livrările din 10 noiembrie, prețul mediu pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) de la București a urcat la 2.191 de lei românești/MWh, echivalentul a aproximativ 411 euro/MWh, nivel care pune presiune și asupra piețelor din regiune, inclusiv asupra Republicii Moldova, dependentă în mare măsură de importurile de energie.
Potrivit datelor operatorului pieței OPCOM, energia electrică tranzacționată luni pentru livrare marți, 10 noiembrie, s-a scumpit din nou, după ce în ziua precedentă prețul mediu depășise deja 2.070 de lei/MWh. Astfel, în doar 24 de ore, prețul a crescut cu aproximativ 5,7%.
Situația este tensionată pe aproape toate piețele din Europa Centrală și de Est. În Bulgaria, prețul mediu depășește 400 de euro/MWh, iar în Ungaria se situează în jurul aceluiași prag. Cel mai ridicat nivel este înregistrat în Polonia, unde energia electrică a ajuns la aproximativ 460 de euro/MWh.

La polul opus se află Peninsula Iberică și unele piețe din nordul Europei, unde prețurile sunt sub 200 de euro/MWh. Diferențele uriașe reflectă dezechilibrele dintre producție și consum, dar și disponibilitatea diferită a surselor de energie.
În România, situația este complicată suplimentar de problemele de la Centrala Nucleară Cernavodă. Unitatea 1 a fost deconectată luni, la doar câteva zile după repornire, după o oprire care a durat mai bine de trei luni. Avaria nu a influențat direct prețurile stabilite deja pe PZU pentru ziua următoare, însă efectele s-au resimțit pe piața intrazilnică, unde luni, în intervalul 17:00–18:00 CET, prețul a urcat la aproape 4.000 de lei/MWh.
Creșterile accentuate de preț sunt asociate unui cumul de factori: reducerea producției de energie regenerabilă, în special eoliană, majorarea consumului pe fondul răcirii vremii și utilizarea mai intensă a centralelor pe gaze naturale, într-un context în care combustibilul rămâne scump.
Evoluția este îngrijorătoare și pentru Republica Moldova, care își acoperă o parte importantă a necesarului de electricitate prin importuri. Scumpirile de pe piețele din România și din regiune pot majora costurile de procurare a energiei, în special pentru volumele achiziționate la prețuri variabile.
Potrivit datelor Energocom, în luna octombrie, prețul mediu ponderat al energiei electrice procurate pentru consumatorii din Republica Moldova a fost de 195,90 euro/MWh, în timp ce importurile au reprezentat 77,29% din volumul total achiziționat.