Ministrul Bolea promite tren la aeroport. Nu e 1 aprilie, am verificat

23 Iul. 2025, 10:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Iul. 2025, 10:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Într-un moment în care troleibuzele se târăsc pe Bulevardul Dacia și drumurile spre Aeroport îți testează suspensiile mai ceva ca un off-road în Sahara, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea a anunțat, într-un interviu pentru Newsmaker, cu maximă seriozitate o nouă epocă feroviară pentru capitală: un tren de la Aeroport direct în inima Chișinăului, pentru doar 8,5 milioane de euro.

„Noi vrem să avem trenuri care să ia oamenii și să-i aducă în centru”, a declarat Bolea, cu un entuziasm demn de construcția Canalului Suez. Ministrul susține că între Chișinău și Sîngera — localitate plasată strategic în proximitatea aeroportului — există deja un segment de cale ferată. Nu mai rămâne decât… tot restul.

Proiectul, inclus deja în planul de dezvoltare (unde mai toate visele intră), ar urma să devină realitate după ce autoritățile vor elabora documentația și vor lansa o licitație pentru proiectare. Cu puțin noroc, licitația va atrage firme care știu că trenul trebuie să și circule, nu doar să arate bine pe hârtie.

În prezent, cei care aterizează în capitala Moldovei pot ajunge în centru doar cu troleibuzul 30 — care are frecvență de cometă — sau cu taxiul, opțiune preferată de cei dispuși să plătească mai mult decât costul biletului de avion low-cost.

Rămâne de văzut dacă trenul Chișinău–Aeroport va deveni realitate sau se va adăuga pe lista lungă a mega-proiectelor moldovenești care „se elaborează”, „se analizează” și, mai ales, „se promit”. Până atunci, cetățenii pot continua să-și antreneze răbdarea pe peronul troleibuzului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.