”Respect Moldova” pledează pentru diversificarea furnizorilor de gaze naturale

23 Sept. 2025, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Sept. 2025, 15:09 // Actual //  bani.md

Partidul „Respect Moldova” susține că diversificarea furnizorilor de gaze naturale și achiziționarea acestora la un preț corect reprezintă cheia securității energetice și a dezvoltării economice a țării. Declarația a fost făcută de vicepreședintele formațiunii, Veaceslav Burlac, în cadrul dezbaterii electorale de la RLIVE TV.

Potrivit acestuia, cetățeanul de rând nu este interesat de originea gazului, ci de costul pe care îl achită. „În ultimele șase luni, prețul mediu pe piața europeană a fost de 360 de euro pentru mia de metri cubi, în timp ce moldovenii plătesc 850 de euro. Pe molecula de gaz nu figurează drapelul țării de origine. Noi plecăm de la ideea diversificării surselor de aprovizionare”, a subliniat Burlac.

Partidul își propune:

desecretizarea contractelor de achiziție a gazelor din perioada 2021–2025;

explicarea formulelor de tarifare pentru o mai mare transparență;

contracte directe cu mai mulți producători;

extinderea interconectărilor cu România și Ucraina, pentru obținerea unor prețuri competitive

„Furnizorul este important pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Dacă acesta este de pe piața europeană, dar achiziționează gaz rusesc, nu vedem nicio problemă – pentru că și Europa cumpără inclusiv gaze rusești”, a adăugat Burlac.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.