CineMADE in România: Drama „Cărturan” cu vestita Carmen Tănase, duminică la 22:00, la RLIVE TV

19 Oct. 2025, 11:41
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Oct. 2025, 11:41 // Actual //  MD Bani

Drama „Cărturan” de Liviu Săndulescu este filmul din seria „CineMADE în România” difuzat în exclusivitate de RLIVE TV duminică seara, începând cu ora 22:00.

Viața unui bărbat de 60 de ani care este dată peste cap când află că, din cauza unei boli incurabile despre care nu știa nimic, mai are de trăit foarte puțin. Situația devine și mai complicată, pentru că în grija lui se află nepotul de 12 ani, pe care îl crește singur. Obișnuit cu dificultățile vieții, Cărturan începe odiseea dinaintea morții.

În film au jucat Carmen Tănase, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Teodor Corban, Iulia Lumânare, Cristina Flutur și alții. Pelicula a fost proiectată la Busan International Film Festival, Warsaw Film Festival și Arras Film Festival.

Filmul românesc „Cărturan” este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce seară de seară publicului din Republica Moldova filme românești contemporane. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

„CineMADE in Romania” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.