Dobânzi de peste 9% pentru datoria Moldovei! Garvriliță recunoaște presiunile și caută soluții urgente

26 Nov. 2025, 14:35
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
26 Nov. 2025, 14:35 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Potrivit ministrului Finanțelor, Adrina Gavriliță nivelul actual al costului datoriei este „un pic peste 9%” și nu reprezintă nici un vârf istoric, dar nici un nivel care să poată fi considerat satisfăcător pe termen lung. Gavriliță a subliniat că discuțiile privind optimizarea costurilor vor continua în cadrul Ministerului și cu partenerii de dezvoltare. „Atât stocul datoriei, cât și costul de servire sunt o prioritate foarte importantă pentru mine”, a precizat el.

Rectificarea bugetară aprobată astăzi include și o reducere de 31 milioane de lei la capitolul costuri de servire a datoriei, o ajustare pe care ministrul o consideră un pas în direcția corectă. Gavriliță a explicat că accesarea finanțării externe rămâne avantajoasă, dar implică și anumite riscuri suplimentare comparativ cu finanțarea internă.

În luna decembrie, Ministerul Finanțelor va continua discuțiile cu Fondul Monetar Internațional, urmând ca în paralel să fie evaluate și alte opțiuni de finanțare disponibile prin instituțiile financiare internaționale și alți parteneri externi. Ministrul a reiterat că orice decizie va ține cont de „responsabilitatea maximă față de nivelul datoriei și costul acesteia”.

Ultimle date ale Ministereului Finanțelor arată că la sfârșitul lunii octombrie, datoria de stat internă la valoarea nominală, comparativ cu situaţia de la începutul anului, s-a majorat cu 4,7 miliarde de lei şi a constituit 48,6 miliarde de lei. Modificarea datoriei de stat interne s-a produs din contul majorării emisiunii VMS pe piața primară cu 5,7 miliarde de lei la valoarea nominală și a emisiunii VMS prin intermediul platformei electronice eVMS.md cu 451,81 mil.lei, precum și din contul răscumpărării VMS convertite în sumă de 1,08 miliarde de lei și a răscumpărării VMS emise pentru unele scopuri stabilite de lege în sumă de 360,0 mil.lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Oct. 2026, 17:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 17:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan propune mutarea Penitenciarului nr. 13 din centrul Chișinăului și vânzarea terenului pe care se află instituția. El consideră că acesta reprezintă una dintre cele mai valoroase proprietăți ale statului. Șeful Executivului susține că un ar de teren în această zonă ar putea costa între 50.000 și 100.000 de euro, iar în locul închisorii ar putea apărea un hotel, clădiri de birouri sau alte investiții imobiliare care să aducă bani la buget.

„Noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului. Cel mai scump pământ din Chișinău, noi ținem deținuți. Cu tot respectul, pot să stea și la Băcioi undeva, sau în afară, sau unde vrem noi să construim”, a declarat premierul, miercuri, 28 octombrie, în cadrul ședinței Guvernului, în timpul examinării proiectului privind modificarea acordului de împrumut pentru construcția unui nou penitenciar.

Tofan consideră că menținerea unei închisori într-o zonă imobiliară atât de valoroasă reprezintă o utilizare ineficientă a proprietății statului. În opinia sa, terenul ar trebui valorificat economic, iar banii obținuți din vânzare ar putea fi direcționați către alte investiții publice.

„Pământul acesta din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru lucruri care să aducă bani statului. Să fie un hotel acolo, să fie clădiri de birouri, să fie orice-o fi. Dar să nu stea chiar criminalii din țara asta în cel mai luxos loc”, a afirmat Tofan.

Premierul a avansat și o estimare a prețului terenurilor din zonă, susținând că un ar ar putea valora între 50.000 și 100.000 de euro. Totuși, acesta nu a prezentat o evaluare imobiliară oficială care să confirme sumele.

Actualul Penitenciar nr. 13 ocupă un teren de aproximativ 2,2 hectare, echivalentul a 220 de ari. Raportată strict matematic la intervalul de preț indicat de premier, suprafața ar putea avea o valoare teoretică de 11–22 de milioane de euro. Calculul este însă unul orientativ, nu o evaluare de piață, iar prețul unei eventuale tranzacții ar depinde de regimul juridic și urbanistic al terenului, precum și de condițiile de valorificare.