Peste 80 de companii au discutat noile reguli ale medierii: CCI Moldova găzduiește dialogul pe marginea proiectului 

27 Nov. 2025, 12:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Nov. 2025, 12:30 // Actual //  bani.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat astăzi o discuție amplă pe marginea proiectului Legii privind medierea și statutul mediatorului, aflat în prezent în consultare publică. Evenimentul a reunit peste 80 de companii din toate regiunile țării, care au discutat direct cu reprezentanți ai Ministerului Justiției și ai Consiliului de Mediere despre modificările propuse și impactul acestora asupra mediului de afaceri.

La dialog au participat Stanislav Copețchi, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, Angela Maxim, șefa Direcției profesii și servicii juridice, și Marcel Burlacu, președintele Consiliului de Mediere. De asemenea, la discuții s-a alăturat și Veronica Mihailov-Moraru, consilier prezidențial în domeniul justiției, alături de mediatori, avocați și reprezentanți ai sectorului privat.

Potrivit participanților, proiectul este unul esențial pentru accelerarea soluționării litigiilor comerciale și civile. Medierea, spun experții, reprezintă un mecanism eficient de reducere a presiunii asupra instanțelor și de menținere a relațiilor contractuale, evitând blocajele juridice care pot afecta reputația companiilor și dinamica economică.

Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a subliniat în cadrul discuțiilor că soluționarea litigiilor prin mediere poate economisi ani întregi de procese judiciare. El a amintit că instituția a promovat activ modificările legislative și a creat Centre de Mediere la Chișinău, Bălți și Cahul, unde mediatorii sunt instruiți inclusiv în baza standardelor International Mediation Institute.

Proiectul de lege aduce mai multe noutăți importante. Printre acestea se numără introducerea unei ședințe preliminare obligatorii de informare în anumite cauze civile și comerciale. Această întâlnire nu obligă părțile să accepte medierea, ci doar să fie informate despre procedură, costuri și beneficii.

Pentru companii și cetățeni, proiectul include mai multe facilități: reducerea cu 25% a taxei de stat pentru partea care participă la informare, cost unic plafonat pentru prima ședință (echivalent cu 10% din salariul minim), precum și includerea cheltuielilor de mediere în categoria cheltuielilor judiciare. Autorii afirmă că, odată aplicată, legea va degreva semnificativ instanțele și va accelera soluționarea litigiilor comerciale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.